Se aplică la Windows 8

Actualizarea automată Windows: Întrebări frecvente

Iată răspunsurile la câteva întrebări obișnuite privind actualizările automate Windows.

Afișare totală

Ce este actualizarea automată?

Cu actualizarea automată, nu trebuie să căutați actualizări online sau să vă faceți griji că lipsesc din PC-ul dvs. remedieri vitale sau drivere de dispozitiv pentru Windows. Windows Update instalează automat actualizările importante pe măsură ce ele devin disponibile. De asemenea, puteți seta Windows Update să instaleze actualizările recomandate în mod automat sau doar să vă anunțe că ele sunt disponibile. Puteți alege și dacă să activați Microsoft Update, care livrează actualizări pentru alte produse Microsoft. Actualizări opționale, care includ lucruri precum pachete lingvistice și actualizări de la Microsoft Update, nu sunt instalate automat. Windows Update nu va adăuga aplicații la PC-ul dvs. fără să vă ceară permisiunea și nici nu va elimina ceva ce aveți deja.

Cum activez actualizarea automată?

Dacă nu ați activat actualizarea automată atunci când ați început să utilizați PC-ul, puteți modifica setările oricând în Windows Update din Panoul de control.

Pentru a activa actualizarea automată

  1. Pentru a deschide Windows Update în Panoul de control, trageți cu degetul de marginea din dreapta a ecranului, atingeți Căutare (sau, dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare), introduceți Windows Update în caseta de căutare, atingeți sau faceți clic pe Setări, apoi atingeți sau faceți clic pe Instalați actualizările opționale.

  2. În panoul din stânga, atingeți sau faceți clic pe Modificare setări.

  3. Sub Actualizări importante, alegeți opțiunea pe care o doriți.

  4. Sub Actualizări recomandate, bifați caseta de selectare Se primesc actualizările recomandate în același mod în care se primesc și actualizările importante, apoi faceți clic pe OK. Permisiune de administrator necesară Este posibil să vi se ceară o parolă de administrator sau confirmarea opțiunii dvs.

Trebuie să caut actualizări?

Dacă utilizați actualizarea automată, nu este nevoie să căutați actualizări importante și recomandate. Windows Update va căuta aceste actualizări și le va instala atunci când sunt pregătite.

Dacă nu utilizați actualizarea automată, ar trebui să căutați actualizări cel puțin o dată pe săptămână. De obicei lansăm actualizări importante odată pe lună. Totuși, actualizări se pot lansa oricând.

Indiferent care sunt setările dvs., unele actualizări nu sunt instalate automat. Printre acestea, actualizările opționale și actualizările pentru care trebuie să acceptați noi condiții de utilizare. Atunci când aceste actualizări sunt disponibile, Windows Update vă va anunța că ele sunt pregătite pentru a fi instalate.

Pentru a căuta actualizări

  1. Pentru a deschide Windows Update în Panoul de control, trageți cu degetul de marginea din dreapta a ecranului, atingeți Căutare (sau, dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare), introduceți Windows Update în caseta de căutare, atingeți sau faceți clic pe Setări, apoi atingeți sau faceți clic pe Instalați actualizările opționale.

  2. În panoul din stânga, atingeți sau faceți clic pe Căutare actualizări, apoi așteptați în timp ce Windows caută ultimele actualizări pentru computer.

  3. Dacă sunt găsite actualizări, atingeți sau faceți clic pe Instalare actualizări.

    Citiți și acceptați termenii licenței, apoi atingeți sau faceți clic pe Terminare dacă actualizarea o solicită. Permisiune de administrator necesară Este posibil să vi se ceară o parolă de administrator sau confirmarea opțiunii dvs.

    Notă

    Notă

    • Poate fi necesar să reporniți PC-ul pentru a finaliza instalarea unor actualizări. Salvați și închideți toate fișierele și aplicațiile înainte de a reporni pentru a nu pierde nimic.

Sfat

Sfat

  • Puteți căuta actualizări și în Setări PC. Pentru a deschide Setări PC, trageți cu degetul din marginea dreaptă a ecranului (dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului), atingeți sau faceți clic pe Setări, apoi pe Modificare setări PC. Sub Setări PC, atingeți sau faceți clic pe Windows Update, apoi atingeți sau faceți clic pe Căutați actualizări.

Ce costuri implică actualizarea automată Windows?

Actualizarea prin Windows Update este gratuită. Totuși, în funcție de felul în care sunteți tarifat pentru conexiunea la Internet, este posibil să se aplice tarife telefonice standard locale și de distanță, tarife de servicii Internet, tarife pentru un plan de date contorizat sau tarife pentru transfer de date mobil pentru durata necesară descărcării unei actualizări.

Cum voi afla care dintre actualizări s-a instalat?

Păstrăm un istoric al actualizărilor în Windows Update așa încât să puteți verifica actualizările care au fost instalate și când. Puteți utiliza această listă și pentru a elimina anumite actualizări, dar în general nu este o idee bună să le eliminați dacă nu aveți un motiv special.

Pentru a vizualiza istoricul de actualizări

  1. Pentru a deschide Windows Update în Panoul de control, trageți cu degetul de marginea din dreapta a ecranului, atingeți Căutare (sau, dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare), introduceți Windows Update în caseta de căutare, atingeți sau faceți clic pe Setări, apoi atingeți sau faceți clic pe Instalați actualizările opționale.

  2. Apăsați sau faceți clic pe Vizualizare istoric actualizări în panoul din stânga.

Voi fi întrebat înainte de a reporni PC-ul după o actualizare sau va reporni automat?

Vă vom anunța dacă trebuie să reporniți PC-ul pentru a finaliza instalarea actualizărilor și veți avea opțiunea de a reporni imediat sau de a amâna repornirea. Dacă sunteți departe de PC pentru o perioadă mare de timp, Windows va reporni automat PC-ul pentru a finaliza instalarea actualizărilor.

Voi ști dacă există o problemă la instalarea actualizărilor?

Da. Windows Update furnizează actualizări foarte importante pentru performanță și securitate, așa că vă vom anunța dacă o actualizare nu poate fi instalată.

Ce pot face dacă am probleme cu instalarea actualizărilor?

Windows are un depanator automat care poate rezolva unele probleme uzuale cu Windows Update.

  • Pentru a deschide depanatorul Windows Update, trageți cu degetul de marginea din dreapta a ecranului, atingeți Căutare (sau, dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare), introduceți Depanare în caseta de căutare, atingeți sau faceți clic pe Setări, apoi atingeți sau faceți clic pe Depanare. Sub Sistem și securitate, faceți clic pe Remediere probleme cu Windows Update.

Pentru mai multe informații despre depanarea problemelor cu Windows Update, consultați Depanarea problemelor cu instalarea actualizărilor.