Este posibil să aveți în biblioteca Windows Media Player elemente cu informații media lipsă sau incorecte, cum ar fi melodiile cărora le lipsesc titlurile, numărul de pistă, numele artistului, titlul albumului, genul muzical etc. sau au aceste informații incorecte. Deoarece Playerul se bazează pe aceste informații pentru organizarea elementelor din bibliotecă, este important ca toate acestea să conțină informații media corecte și complete.

În acest articol se explică modalitățile de utilizare a Playerului pentru adăugarea sau modificarea informațiilor media pentru elementele din bibliotecă. Pentru informații generale despre informațiile media, a se vedea Ce sunt informațiile media și de ce sunt acestea importante?

Adăugarea automată a informațiilor media

În numeroase cazuri, Playerul poate descărca pentru dv. informații media, adăugându-le apoi automat la fișiere. De exemplu, atunci când extrageți conținutul audio de pe un CD, Playerul poate căuta într-o bază de date online și poate descărca pe computer informațiile media despre pistele audio de pe CD.

De asemenea, Playerul are posibilitatea să scaneze periodic conținutul bibliotecii după elemente pentru care lipsesc informațiile media. Dacă reușește să potrivească elementele din bibliotecă cu intrări din baza de date online, Playerul are posibilitatea să descarce automat informațiile media lipsă și să le adauge la fișierele din bibliotecă.

Pentru informații despre modul cum se poate stabili dacă Playerul trebuie sau nu să descarce automat informațiile lipsă pentru elementele deja existente în bibliotecă, vedeți întrebarea despre modul în care Playerul poate remedia automat informațiile media din Informațiile media: întrebări frecvente. Pentru informații detaliate despre adăugarea sau editarea informațiilor media la extragerea conținutului audio de pe un CD, a se vedea Extragerea conținutului audio de pe un CD.

Adăugarea sau editarea manuală a informațiilor media

Dacă în bibliotecă există elemente care au informații media lipsă sau incorecte — probabil datorită faptului că nu ați soluționat această problemă înainte de a extrage pistele audio de pe CD sau ați utilizat un alt program de extragere a conținutului audio decât Windows Media Player —, aveți la dispoziție câteva metode pe care le puteți utiliza pentru corectarea informațiilor media.

Afișare totală

Adăugarea informațiilor media prin accesarea bazei de date online

În mod obișnuit, metoda cea mai simplă de a adăuga informații media la un fișier deja existent în bibliotecă este căutarea acestor informații în baza de date online. Această metodă funcționează cel mai bine atunci când informațiile există în baza de date, însă Playerul nu a reușit să le potrivească automat cu fișierul din bibliotecă.

  1. Faceți clic pe fila Bibliotecă, faceți clic cu butonul din dreapta pe un fișier, apoi faceți clic pe Căutare info album. Playerul se conectează la Internet și afișează caseta de dialog Găsire informații album.

    Pentru a selecta mai multe elemente adiacente, faceți clic pe primul element, apăsați și țineți apăsată tasta SHIFT, apoi faceți clic pe ultimul element. Pentru a selecta mai multe elemente neadiacente, apăsați și țineți apăsată tasta CTRL în timp ce faceți clic pe fiecare element.

  2. Urmați instrucțiunile din caseta de dialog Găsire informații album pentru a selecta albumul corect din listă sau a rafina căutarea.

    Playerul închide caseta de dialog și adaugă informațiile în bibliotecă. După un anumit interval de timp (care variază în funcție de numărul modificărilor efectuate și de executarea sau nu de către Player a unor acțiuni consumatoare de timp procesor), informațiile se adaugă și la fișier.

    Pentru a forța Playerul să actualizeze fișierul imediat, faceți clic pe săgeata amplasată sub fila Bibliotecă, apoi faceți clic pe Se aplică modificările informațiilor media.

  3. Dacă baza de date nu conține albumul pe care îl căutați (de exemplu, melodiile provin de la un CD combinat inscripționat de cineva pentru dvs.), urmați instrucțiunile din caseta de dialog pentru a introduce manual informațiile media.

Adăugarea informațiilor media prin utilizarea comenzii Editare

Dacă sunteți dispus să introduceți toate informațiile manual, aveți posibilitatea să evitați accesarea bazei de date online și să corectați direct informațiile din bibliotecă prin utilizarea comenzii Editare.

  1. Faceți clic pe fila Bibliotecă, faceți clic cu butonul din dreapta pe titlu, pe numele artistului sau pe alt atribut din informațiile media din fișier, apoi faceți clic pe Editare.

    Dacă atributul nu este vizibil în bibliotecă, este posibil să fiți nevoit să utilizați bara de defilare orizontală din partea de jos a bibliotecii (dacă este disponibilă) pentru a defila spre stânga sau spre dreapta ori să configurați biblioteca pentru ca aceasta să afișeze anumite coloane cu atribute care sunt ascunse în mod implicit. Pentru informații despre cum se modifică coloanele care se afișează în bibliotecă, consultați Modificarea modului de afișare a elementelor din bibliotecă .

    Dacă doriți să modificați același atribut pentru mai multe fișiere, puteți economisi timp selectând grupul de fișiere înainte de a face clic cu butonul din dreapta pe atribut. Pentru a selecta mai multe elemente adiacente, apăsați și țineți apăsată tasta SHIFT în timp ce efectuați selectarea. Pentru a selecta elemente neadiacente, apăsați și țineți apăsată tasta CTRL în timp ce efectuați selectarea.

  2. Tastați informațiile pe care doriți să le adăugați sau să le corectați, apoi apăsați pe tasta ENTER.

    Informațiile se adaugă la bibliotecă. După un anumit interval de timp (care variază în funcție de numărul modificărilor efectuate și de numărul acțiunilor consumatoare de timp procesor executate de Player), informațiile se adaugă și la fișier. Pentru a forța Playerul să actualizeze fișierul imediat, faceți clic pe săgeata amplasată sub fila Bibliotecă, apoi faceți clic pe Se aplică modificările informațiilor media.

  3. Pentru a corecta celelalte atribute, repetați pașii 1 și 2 de câte ori este necesar.

    Rețineți că unele atribute ale fișierului, cum ar fi lungimea, dimensiunea și rata de biți, sunt imposibil de editat.

Adăugarea informațiilor media prin glisarea elementelor

Dacă în bibliotecă există elemente care conțin informații media corecte și doriți să copiați atributele respective într-un alt element, care conține informații incorecte, aveți posibilitatea să efectuați rapid acest lucru prin glisarea elementului incorect peste elementul corect.

  1. Faceți clic pe fila Bibliotecă.

  2. În panoul Navigare, extindeți fila Bibliotecă, apoi faceți clic pe o vizualizare, cum ar fi Album, Artist sau Gen.

  3. În panoul Detalii, glisați elementul care conține informații media incorecte peste elementul care conține informații media corecte.

    De exemplu, glisați „Album necunoscut” peste albumul „Giant Steps”. Toate elementele din „Album necunoscut” devin componente ale albumului „Giant Steps”.

  4. Dacă apare o casetă de dialog, faceți clic pe Da.

Adăugarea informațiilor media prin utilizarea Editorului complex de etichete

Biblioteca nu afișează toate atributele disponibile din informațiile media, cum ar fi Album original sau Bătăi pe minut. Dacă doriți să modificați un atribut care nu apare în bibliotecă sau să modificați mai multe atribute simultan, utilizați Editorul complex de etichete. „Etichetă” este o altă denumire pentru un atribut din informațiile media.

  1. Faceți clic pe fila Bibliotecă, faceți clic cu butonul din dreapta pe un fișier, apoi faceți clic pe Editor complex etichete.

  2. În casetele corespunzătoare din fiecare filă, tastați informațiile pe care doriți să le adăugați sau să le corectați, apoi faceți clic pe OK. Informațiile se adaugă imediat atât la bibliotecă, cât și în fișier.

Prevenirea suprascrierii informațiilor media

După adăugarea informațiilor media la bibliotecă, este recomandat să verificați că acestea nu vor fi suprascrise ulterior de Player.

  1. Faceți clic pe săgeata amplasată sub fila Bibliotecă, apoi faceți clic pe Mai multe opțiuni.

  2. În zona Actualizări automate informații media pentru fișiere, verificați că este selectată opțiunea Se adaugă numai informațiile lipsă. (Această opțiune este selectată în mod implicit.)

    Procedând astfel, împiedicați Playerul să suprascrie accidental informațiile media corecte pe care le-ați introdus cu posibile informații media incorecte disponibile în baza de date online.

    Rețineți că selectarea opțiunii Se adaugă numai informațiile lipsă nu va împiedica Playerul să suprascrie modificările dv. dacă utilizați comanda Căutare info album pentru descărcarea manuală a informațiilor media din baza de date online.