Windows Media Player interacționează cu multe componente de sistem, inclusiv drivere hardware, codecuri audio și video și filtre DirectShow. Este posibil ca Playerul să întâmpine probleme, din cauza unei componente cu erori sau incompatibilă de la un furnizor de software diferit de Microsoft.
În special, recomandăm să fiți precaut la instalarea codecurilor care nu sunt listate la WMPlugins.com sau la Microsoft.com, cum ar fi unele pachete de codecuri gratuite, disponibile pe Internet și care afirmă că includ codecuri de la o serie largă de firme sau organizații. Se cunoaște că există incompatibilități cu anumite componente din aceste pachete de codecuri ce pot provoca probleme serioase de redare în Windows Media Player și în alte programe multimedia, conducând la deteriorarea sistemului și făcând dificil pentru Asistența Microsoft să diagnosticheze și să depaneze problemele de redare.
Pentru aceste motive, descurajăm categoric instalarea acestor tipuri de pachete de codecuri și recomandăm eliminarea lor dacă le-ați instalat și aveți probleme cu Playerul. Recomandăm să instalați numai codecuri, filtre sau inserturi din surse de încredere, autorizate, cum ar fi site-urile Web ale furnizorului oficial. Chiar în această situați, recomandăm să fiți precaut, deoarece mulți furnizori de codecuri oferă asistență minimă clienților.
De asemenea, recomandăm să setați un punct de restaurare a sistemului înainte de instalarea oricăror componente media digitale. Aceasta vă permite să reveniți la configurația inițială a sistemului, dacă este necesar. Pentru mai multe informații despre setarea punctelor de restaurare, consultați Ce este Restaurare sistem?
Pentru mai multe informații despre codecuri, consultați Codecuri: întrebări frecvente.