Având în vedere varietatea de opţiuni pentru lucrul în reţea la domiciliu, deciziile de achiziţionare pot fi dificile. Înainte de a vă hotărî ce componente hardware să achiziționați, ar trebui să decideți ce tip de tehnologie de rețea (modalitatea prin care computerele dintr-o rețea se conectează sau comunică între ele) veți utiliza. Acest articol descrie şi compară cele mai utilizate tehnologii de reţea şi listează cerinţele de hardware pentru fiecare.

Tehnologii de reţea

Cele mai utilizate tipuri de tehnologii de rețea sunt fără fir, Ethernet, HPNA (linie telefonică la domiciliu) și Powerline. Când alegeți o tehnologie de rețea, luați în considerare locația computerelor și viteza dorită pentru rețea. Costurile acestor tehnologii sunt similare. Secțiunile de mai jos compară aceste patru tehnologii.

Afișare totală

Fără fir

Reţelele fără fir utilizează unde radio pentru a trimite informaţii între computere. Cele mai utilizate standarde de reţea fără fir sunt 802.11b, 802.11g şi 802.11a. Un nou standard, 802.11n, este prevăzut să câștige tot mai multă popularitate.

Viteza
  • 802.11b: transferă datele cu o rată maximă de 11 megabiți pe secundă (Mbps). Descărcarea unei fotografii de 10 megaocteți (MO) din Internet, în condiții optime, durează circa 7 secunde.

  • 802.11g: transferă datele cu o rată maximă de 54 Mbps. Descărcarea unei fotografii de 10 megaocteți (MO) din Internet, în condiții optime, durează circa 1,5 secunde.

  • 802.11a: transferă datele cu o rată maximă de 54 Mbps. Descărcarea unei fotografii de 10 megaocteți (MO) din Internet, în condiții optime, durează circa 1,5 secunde.

  • 802.11n: în funcție de numărul de fluxuri de date acceptate de hardware, 802.11n poate, în teorie, să transmită date cu viteze de până la 150 Mbps, 300 Mbps, 450 Mbps sau 600 Mbps.

    Notă

    • Timpii de transfer listați sunt înregistrați în condiții ideale. Aceștia nu sunt neapărat realizabili în circumstanțe normale, datorită diferențelor de hardware, servere Web, condiții de trafic de rețea și altele.

Avantaje
  • Computerele sunt uşor de mutat, deoarece nu există cabluri.

  • Reţelele fără fir sunt de obicei mai uşor de instalat decât reţelele Ethernet.

Dezavantaje
  • Deseori, tehnologia fără fir este mai lentă decât celelalte trei.

  • Interferenţele generate de unele obiecte, precum pereţi, obiecte de metal de mari dimensiuni şi ţevi, pot afecta reţeaua fără fir. De asemenea, un număr mare de telefoane fără cordon şi de cuptoare cu microunde pot să interfereze cu reţelele fără fir când acestea funcţionează.

  • Atunci când condiţiile nu sunt ideale, reţelele fără fir funcţionează, de obicei, la aproximativ jumătate din viteza nominală.

Ethernet

Reţelele Ethernet utilizează cabluri Ethernet pentru a trimite informaţii între computere.

Viteza

Tehnologia Ethernet transferă datele cu o viteză de 10, 100 sau 1000 Mbps, în funcţie de tipul de cabluri utilizat. Gigabit Ethernet este cea mai rapidă, cu o rată de transfer de 1 gigabit pe secundă (sau 1000 Mbps).

(De exemplu, descărcarea unei fotografii de 10 megaocteţi (MO) de pe Internet în condiţii optime durează aproximativ 8 secunde într-o reţea de 10 Mbps, aproximativ 1 secundă într-o reţea de 100 Mbps pe secundă şi mai puţin de o secundă într-o reţea de 1000 Mbps.)

Avantaje
  • Reţelele Ethernet sunt rapide şi ieftine.

Dezavantaje
  • Trebuie conectate cabluri Ethernet între fiecare computer şi un hub, switch sau router, ceea ce poate necesita mult timp şi poate fi dificil când computerele se află în încăperi diferite.

HomePNA

Rețelele HomePNA utilizează cablurile telefonice existente la domiciliu pentru a trimite informații între computere.

Viteza

HomePNA 2.0 transferă datele cu 10 Mbps. HomePNA 3.0 transferă datele cu 128 Mbps.

(De exemplu, descărcarea unei fotografii de 10 megaocteți (MO) de pe Internet în condiții optime durează aproximativ 8 secunde într-o rețea HomePNA 2.0 și aproximativ 1 secundă într-o rețea HomePNA 3.0.)

Avantaje
  • HomePNA utilizează firele telefonice existente la domiciliul dvs.

  • Nu sunt necesare huburi sau switchuri pentru a conecta mai mult de două computere într-o rețea HomePNA.

Dezavantaje
  • Este necesară o priză telefonică în fiecare cameră în care doriţi să aveţi un computer şi toate prizele trebuie să fie pe aceeaşi linie telefonică.

Powerline

Rețelele Powerline utilizează cablurile electrice existente la domiciliu pentru a trimite informații între computere.

Viteza

O rețea Powerline poate transfera datele cu până la 200 Mbps.

De exemplu, descărcarea unei fotografii de 10 megaocteți (MO) din Internet, în condiții optime, poate dura mai puțin de o secundă într-o rețea Powerline.

Avantaje
  • Conexiunea Powerline utilizează cablurile electrice existente la domiciliul dvs.

  • Nu sunt necesare huburi sau switchuri pentru a conecta mai mult de două computere într-o rețea Powerline.

Dezavantaje
  • Este necesară câte o priză electrică în fiecare cameră unde doriți să aveți un computer.

  • Rețelele Powerline pot fi afectate de interferențe și de „zgomotul” de pe linie.

Cerinţe de hardware

Există câteva tipuri de componente hardware utilizate în reţelele de domiciliu.

  • Adaptoare de reţea: Aceste adaptoare (numite de asemenea şi plăci de reţea) conectează computerele la o reţea, astfel încât acestea să poată comunica. Un adaptor de rețea se poate conecta la portul USB de pe computer sau se poate instala pe computer într-o fantă de extindere PCI disponibilă.

    Ilustrație a adaptoarelor de rețea fără fir, Ethernet și HPNA
    Adaptoare de rețea fără fir, Ethernet și HPNA
  • Hub-uri şi switchuri de reţea: Hub-urile şi switchurile conectează două sau mai multe computere la o reţea Ethernet. Un switch costă un pic mai mult decât un hub, dar creşte viteza ratei de transfer a informaţiilor.

    Ilustrație a unui hub Ethernet
    Hub Ethernet
  • Rutere şi puncte de acces: Ruterele conectează computere şi reţele între ele (de exemplu un ruter poate să conecteze reţeaua de domiciliu la Internet). De asemenea, ruterele vă permit să partajaţi o singură conexiune la Internet între câteva computere. Ruterele pot fi cu fir sau fără fir. Nu este necesar să utilizaţi un ruter pentru o reţea cu fir, dar vă recomandăm acest lucru în cazul în care doriţi să partajaţi o conexiune la Internet. Punctele de acces transformă reţelele Ethernet cu fir în reţele fără fir. Dacă doriţi să partajaţi o conexiune la Internet prin intermediul unei reţele fără fir, veţi avea nevoie de un ruter fără fir sau de un punct de acces.

    Ilustrație a unui punct de acces, a unui ruter cu fir și a unui ruter fără fir
    Punct de acces (stânga), ruter cu fir (centru), ruter fără fir (dreapta)
  • Modemuri: Computerele utilizează modemuri pentru a trimite și a primi informații prin intermediul liniilor telefonice sau de cablu. Veţi avea nevoie de un modem dacă doriţi să vă conectaţi la Internet.

    Ilustrație a unui modem cu cablu
    Modem de cablu
  • Cabluri de rețea (doar Ethernet și HomePNA): Cablurile de reţea conectează computerele între ele şi cu alte componente hardware, cum ar fi huburi şi rutere.

    Ilustrație a cablurilor Ethernet și HomePNA
    Cabluri Ethernet și HomePNA

Tabelul de mai jos prezintă componentele hardware necesare pentru fiecare tip de tehnologie de reţea.

Tehnologie Hardware Cantitate
Tehnologie

Fără fir

Hardware

Adaptor de reţea fără fir

Cantitate

Unul pentru fiecare computer din rețea (laptopurile le au aproape întotdeauna încorporate)

Tehnologie

Hardware

Punct de acces sau ruter fără fir (recomandat)

Cantitate

Unul

Tehnologie

Ethernet

Hardware

Adaptor de reţea Ethernet

Cantitate

Unul pentru fiecare computer din reţea

Tehnologie

Hardware

Hub sau switch Ethernet (necesar doar dacă doriţi să conectaţi mai mult de două computere)

Cantitate

Unul (cel mai bun este un hub sau un switch 10/100 şi ar trebui să aibă porturi suficiente pentru a cuprinde toate computerele din reţea)

Tehnologie

Hardware

Ruter Ethernet (necesar doar dacă doriţi să conectaţi mai mult de două computere şi să partajaţi o conexiune la Internet)

Cantitate

Unul (nu este necesar un hub sau un switch dacă aveţi un ruter, deoarece acesta are porturi pentru computere)

Tehnologie

Hardware

Cabluri Ethernet

Cantitate

Unul pentru fiecare computer conectat la hub-ul sau switchul de reţea (cablurile 10/100 Cat 5e sunt cele mai bune)

Tehnologie

Hardware

Cablu crossover (necesar doar dacă doriţi să conectaţi două computere direct între ele şi să nu utilizaţi un hub, un switch sau un ruter)

Cantitate

Unul

Tehnologie

HomePNA

Hardware

Adaptor de rețea pe linie telefonică de domiciliu (HomePNA)

Cantitate

Unul pentru fiecare computer din reţea (adaptoarele de reţea USB-linie telefonică sunt cele mai bune)

Tehnologie

Hardware

Ruter Ethernet

Cantitate

Unul, dacă doriți să partajați o conexiune la Internet

Tehnologie

Hardware

Cabluri telefonice

Cantitate

Unul pentru fiecare computer din reţea (utilizaţi un cablu telefonic standard pentru a conecta fiecare computer la o priză telefonică)

Tehnologie

Powerline

Hardware

Adaptor de rețea Powerline

Cantitate

Unul pentru fiecare computer din reţea

Tehnologie

Hardware

Ruter Ethernet

Cantitate

Unul, dacă doriți să partajați o conexiune la Internet

Tehnologie

Hardware

Cablurile electrice din casă

Cantitate

Câte o priză electrică pentru fiecare computer din rețea

În cazul în care computerele au adaptoare de reţea, este o idee bună să verificaţi cu ce tip de adaptoare sunt echipate. Poate vă decideţi la o anumită tehnologie întrucât dispuneţi deja de majoritatea componentelor hardware sau decideţi să faceţi upgrade la componentele hardware. Este posibil ca o combinație de tehnologii să funcționeze cel mai bine pentru mediul dvs. De exemplu, multe persoane utilizează un ruter fără fir, care combină atât conexiuni Ethernet cu fir pentru computere desktop, cât și conexiuni fără fir pentru laptopuri. Pentru informaţii despre asamblarea reţelei şi structuri recomandate, consultaţi Configurarea unei reţele de domiciliu.