Modificarea rezoluției ecranului

Faceți ca documentele dvs. să fie mai ușor de citit, reglând rezoluția ecranului monitorului (dacă monitorul acceptă mai multe opțiuni pentru rezoluția ecranului). Rezoluțiile de ecran mai mici fac ca elementele să se afișeze mai mari. Sau aveți posibilitatea să setați numărul de pixeli să fie mai mare, pentru a face ca elementele să se afișeze mai mici, permițându-vă să afișați mai multe informații pe ecran.

Afișare totală

Pentru a modifica rezoluția ecranului utilizând mouse-ul

  1. Faceți clic pe butonul Start, apoi faceți clic pe Panou de control.

  2. În Panoul de control, asigurați-vă că vă aflați în Vizualizarea clasică și că se afișează toate pictogramele din Panoul de control. În caz contrar, faceți clic pe Comutare la modul de vizualizare clasic din panoul din stânga al Panoului de control.

  3. Faceți clic pe Afișare pentru a deschide caseta de dialog Proprietăți Afișare. Faceți clic pe fila Setări pentru caseta Rezoluție ecran. Selectați o valoare de rezoluție de ecran, mutând la dreapta sau la stânga săgeata glisorului. Faceți clic pe OK.

  4. Faceți clic pe butonul Închidere.

Pentru a modifica rezoluția ecranului utilizând tastatura

  1. Afișați meniul Start apăsând Ctrl+Esc (sau tasta siglă Windows). Apoi deschideți Panoul de control apăsând tasta C.

  2. În Panoul de control, asigurați-vă că vă aflați în Vizualizarea clasică și că se afișează toate pictogramele din Panoul de control. În caz contrar, accesați panoul din stânga al Panoului de control și deschideți Comutare la modul de vizualizare clasic, apăsând Tab, apoi Enter. Apăsați tastele săgeată pentru a vă deplasa la Afișare, apoi apăsați tasta Enter.

  3. În caseta de dialog Proprietăți Afișare, deplasați-vă la fila Setări apăsând Ctrl+Tab. Apăsați Alt+S pentru a ajunge la caseta Rezoluție ecran. Selectați o valoare pentru rezoluția ecranului, apăsând tasta Săgeată dreapta sau tasta Săgeată stânga, apoi tasta Enter.

  4. Închideți Panoul de control apăsând Alt+F, C.