Noțiuni de bază despre laptop

Indiferent ce căutați - o experiență media extraordinară, un birou mobil sau doar o experiență de lucru zilnică fiabilă pe computerul de la domiciliu - există un laptop perfect pentru dvs. Important este să îl găsiți; poate fi greu să vă orientați printre atâtea posibilități.

Acest ghid de cumpărare vă poate ajuta să faceți o selecție conform opțiunilor. Aici vom trata principii de bază, cum ar fi ce anume determină un laptop să fie rapid și care este diferența între USB, DVI și VGA. De asemenea, am alcătuit o scurtă listă de verificare a specificațiilor laptopului pe care aveți posibilitatea să o imprimați și să o luați când mergeți la magazin sau să o consultați când cumpărați online.

În cazul în care cumpărați un netbook, consultați Găsirea unui netbook potrivit pentru dvs..

Viteză

Procesorul unui computer (CPU) și memoria de sistem (RAM) determină cât de rapid este acesta și câte programe poate să execute simultan în mod confortabil. Mai mult RAM, măsurat în gigaocteți (GO), înseamnă un computer mai rapid și cu un timp de răspuns mai bun. Un CPU mai puternic are mai multe nuclee (dual sau quad, nu simplu) și o viteză mai mare, măsurată în gigaherți (GHz). În ziua de azi, un laptop standard poate avea 2 GO de RAM și un procesor dual-core de 1 GHz. Un computer mai puternic poate avea 4 GO de RAM și un procesor quad-core de 2,8 GHz.

De asemenea, multe laptopuri sunt echipate cu procesoare mobile proiectate special pentru a utiliza mai puțină energie decât procesoarele din computerele desktop, care pot avea un impact puternic asupra timpului de viață al bateriei.

Un alt aspect de care trebuie să țineți seama este dacă doriți un CPU pe 32 de biți sau pe 64 de biți: Sistemele pe 32 de biți sunt potrivite pentru majoritatea utilizatorilor, însă sistemele pe 64 de biți pot utiliza volume mai mari de memorie, de 4 GO sau chiar mai mult, ceea ce este potrivit pentru jocuri și editare video profesională. Windows 7 are atât versiuni pe 32 de biți, cât și pe 64 de biți, însă veți avea nevoie de un computer pe 64 de biți pentru a executa versiunea pe 64 de biți. Vreți să aflați mai multe? Consultați Lămuriți toate misterele legate de Windows pe 64 de biți.

Acest tabel afișează specificațiile pentru RAM și CPU pe care este posibil să le găsiți pe diferite tipuri de laptopuri:

Tip computer RAM CPU

Netbook
Foarte mic, doar aspectele de bază

1+ GO

1+ GHz nucleu unic

Laptop de uz general
Poștă electronică, Internet, fotografii

2+ GO

1+ GHz dual core

Lucrați de oriunde
Portabil dar puternic

2+ GO

1+ GHz dual core

Studio mobil
Editare video de nivel profesionist

3+ GO

2+ GHz dual core

Filme în deplasări
De înaltă definiție și sunet surround

2+ GO

2+ GHz dual core

Jocuri puternice
Performanță grafică și viteză

4+ GO

2,8+ GHz dual core,
posibil pe 64 de biți

Stocare

Hard diskul este locul în care amplasați toate lucrurile dvs., de la programe la fotografii. Astăzi, majoritatea laptopurilor au capacitate de stocare suficientă, începând cu 60-100 gigaocteți (GO), doar anumite computere netbook au capacitate mai mică. Această capacitate de stocare este bună pentru fotografii, muzică, documente și câteva filme.

Acest tabel vă arată câtă capacitate de stocare este necesară pentru diverse utilizări:

Tip computer Stocare obișnuită

Netbook
Foarte mic, doar aspectele de bază

32-100+ GO

Laptop de uz general
Poștă electronică, Internet, fotografii

60+ GO

Lucrați de oriunde
Portabil dar puternic

150+ GO

Studio mobil
Editare video de nivel profesionist

350+ GO

Filme în deplasări
De înaltă definiție și sunet surround

250+ GO

Jocuri puternice
Performanță grafică și viteză

350+ GO, 7200 RPM

Unitățile SSD sunt un tip nou de hard disk care utilizează memoria flash pentru a renunța la piesele mobile ale unui hard disk clasic. Aceste unități sunt mai rapide, mai ușoare, consumă mai puțină energie, sunt mai rezistente la șocuri, dar sunt și mult mai scumpe decât hard diskurile convenționale care se rotesc. Toate unitățile SSD, cu excepția celor mai scumpe, sunt mai mici decât hard diskurile obișnuite de laptop, deși acest lucru se poate schimba în viitor.

În sfârșit, nu uitați să creați o copie de rezervă. Cu Copiere de rezervă și restaurare din Windows 7, aveți posibilitatea să faceți setările și să treceți mai departe; Windows va efectua o copie de rezervă a folderelor, bibliotecilor și unităților pe care le alegeți. Aveți posibilitatea să copiați datele la care țineți pe CD-uri, pe DVD-uri, pe unități flash pentru USB sau pe un hard disk extern sau să le încărcați la un serviciu online, cum ar fi Windows Live Skydrive. Esențial este să vă aduceți aminte să faceți o copie de rezervă a datelor într-un loc sigur.

Ecran

Un ecran mare este grozav pentru vizionarea filmelor sau lucrul cu mai multe ferestre deschise. De obicei, un ecran mai mare, de 14' sau mai mult, înseamnă o rezoluție mai mare (câți pixeli se văd, ceea ce determină cât de detaliată este imaginea). Însă, dacă dvs. și laptopul vă veți deplasa mult, un ecran mai mic poate fi mai bun: dimensiunea ecranului este un factor important în ceea ce privește greutatea laptopului și durata de viață a bateriei sale.

Recent, computerele cu ecran lat au devenit mai populare, pentru că din ce în ce mai multe persoane utilizează laptopurile pentru a vedea filme și pentru jocuri. De asemenea, acestea funcționează bine când se compară două documente așezate unul lângă altul. Dar pentru că ecranele standard mai înalte oferă mai mult spațiu util pe ecran în raport cu dimensiunea laptopului, unii utilizatori încă le preferă.

În sfârșit, avem disputa frecventă: ecran mat versus ecran lucios. Unele persoane preferă aspectul luminos, ca de sticlă al ecranului lucios, în timp ce altele apreciază calitatea lipsită de străluciri a ecranului mat.

Greutate

Cât de greu ar trebui să fie laptopul? Răspunsul depinde de ceea ce plănuiți să faceți cu el, câți bani doriți să cheltuiți și cât de mult doriți să vă deplasați cu laptopul.

Dispozitivele destinate jocurilor de înaltă performanță pot cântări până la 7 kilograme, ceea ce nu e tocmai bine atunci când mergeți prin aeroporturi. Cele mai ușoare computere netbook cântăresc 1 kilogram sau mai puțin, însă sunt slabe și din punct de vedere al energiei și performanței. De aceea, multe persoane găsesc ceea ce le trebuie undeva pe la mijloc: un laptop standard de uz general cântărește de obicei între 2 și 3 kilograme.

Unele laptopuri devin mai ușoare dacă au ecrane și tastaturi mai mici, în timp ce unele modele foarte performante „subțiri și ușoare“ au dimensiuni complete (în cazul în care căutați un computer netbook foarte ușor, consultați Găsirea unui netbook potrivit pentru dvs.). Aceste laptopuri subțiri și rafinate pot să coste mult mai mult, în timp ce laptopurile cu aspect standard, cu ecrane și tastaturi mai mici, se numără printre cele mai ieftine.

Tastatură și indicator

De obicei, laptopurile sunt echipate fie cu un trackpad, fie cu un dispozitiv de indicare (o bilă mică în mijlocul unor tastaturi, care seamănă cu vârful unui creion cu gumă), iar câteva laptopuri le au pe amândouă. Opțiunea pe care o alegeți este o chestiune de preferință personală, însă aveți posibilitatea să adăugați un mouse (cu fir sau fără fir) pentru o mai mare ușurință în indicare.

Dimensiunea tastaturii (și, uneori, aspectul) variază în funcție de dimensiunea laptopului. Unele persoane consideră că tastaturile mici sunt mai dificil de utilizat, de aceea este bine să le încercați, înainte să cumpărați. De asemenea, acest lucru vă va oferi șansa de a vedea dacă vă place aspectul tastaturii, și anume spațierea tastelor și dacă acestea par solide sau sunt prea zgomotoase.

Baterie

Dacă nu scoateți laptopul din casă, nu vă preocupă acest aspect. Însă, dacă doriți să călătoriți cu laptopul, verificați specificațiile înainte de a cumpăra (și asigurați-vă că durata specificată de viață a bateriei se referă la bateria standard a fabricantului, nu la o versiune cu durată de viață extinsă). Ecranele mai mari și procesoarele mai rapide consumă mai repede bateriile, așa cum se întâmplă și în cazul anumitor tipuri de utilizări, cum ar fi jocuri, vizionarea de filme și accesarea rețelelor fără fir.

În timpul procesului de cumpărare, deseori aveți posibilitatea să faceți upgrade la o baterie mai puternică. De asemenea, aveți posibilitatea să obțineți o baterie suplimentară, de rezervă, dacă este necesar să vă deplasați mult timp fără a pune laptopul în priză. Însă rețineți că bateriile mai mari și cele de rezervă pot fi grele. Pentru a citi mai multe despre acest subiect, consultați Conservarea puterii bateriei.

Grafică

Plăcile video (numite și plăci grafice) creează elementele vizuale ale computerului. Laptopurile nu au spațiu în interior pentru o placă video asemănătoare celor care se găsesc în majoritatea computerelor desktop. În schimb, acestea se bazează pe o unitate de procesare grafică (GPU) încorporată în computer. Aceste GPU încorporate sunt de două feluri: plăci grafice integrate și plăci grafice dedicate (discrete).

Plăcile grafice integrate costă mai puțin, însă sunt de obicei mai puțin performante decât plăcile grafice dedicate, care sunt o opțiune premium pe multe laptopuri. Plăcile grafice integrate sunt potrivite pentru majoritatea tipurilor de utilizare, însă plăcile grafice dedicate sunt cele mai bune pentru jocuri, editarea de fișiere video de înaltă definiție și alte activități complexe din punct de vedere al graficii (și pot fi necesare pentru anumite caracteristici Windows; pentru a afla mai multe, citiți cerințele de sistem Windows 7).

Sistem de operare

Windows 7 este furnizat în mai multe ediții. Windows 7 Home Premium asigură o experiență de divertisment de excepție pe computerul dvs., iar Windows 7 Professional și Ultimate adaugă caracteristici premium pentru și mai multă putere și versatilitate. Nu știți sigur care este cel mai potrivit pentru dvs.? Aveți posibilitatea să comparați Edițiile Windows 7, să revizuiți cerințele de sistem sau să consultați Windows versus Windows pentru a compara Windows 7 cu versiunea de Windows pe care o utilizați în mod curent.

Porturi, plăci și rețele fără fir

Asigurați-vă că aveți suficiente porturi pentru a conecta toate dispozitivele și accesoriile dvs., cum ar fi un port USB pentru tastatură sau un port HDMI pentru a vedea ecranul dvs. HDTV în toată splendoarea dată de înalta definiție. De asemenea, poate vă gândiți la sloturi pentru cartele de memorie și conexiuni fără fir, cum ar fi Wi‑Fi și Bluetooth, poate și la un tuner TV, astfel încât să puteți conecta un cablu sau o antenă TV la computer și să îl utilizați ca videorecorder digital. Pentru a afla cum se pot înregistra emisiunile TV pe computer, consultați Înregistrarea TV în Windows Media Center.

Majoritatea laptopurilor sunt însoțite de unități DVD reinscriptibile; totuși, unitățile Blu‑ray devin din ce în ce mai întâlnite. Majoritatea computerelor netbook nu includ o unitate optică, iar acest aspect merită reținut, dacă doriți o experiență ultraportabilă.

Iată o listă cu câteva conexiuni obișnuite și la ce se utilizează acestea:

Port sau conexiune Utilizare

USB

Tastaturi, telefoane, playere muzicale, hard diskuri externe

Ethernet

Modemuri de bandă largă, rețele

VGA

Monitoare externe (analogice)

DVI

Monitoare externe (digitale)

HDMI

Trimite semnal video HDTV/Blu‑ray către monitoarele de înaltă definiție. Transmite
atât semnalul video, cât și semnalul audio.

Firewire

Transfer rapid al informațiilor de la o cameră video
sau de pe un hard disk extern.

Sloturi pentru cartele de memorie

Cartele care stochează fotografii, fișiere video și muzică, de exemplu
SD și CompactFlash.

PC Card și ExpressCard

Porturile USB au înlocuit aproape în totalitate portul PC Card. ExpressCard este un port multifuncțional care acceptă o gamă largă de conexiuni și este mai rapid decât un port USB.

Wi-Fi

Accesul într-o rețea fără fir: „B“ este cel mai lent, „g“ este mai rapid,
„n“ este cel mai rapid.

Bluetooth

Un tip de conexiune fără fir pentru dispozitivele dotate cu Bluetooth (cum ar fi căști, mouse-uri, telefoane smartphone, imprimante etc.).

WWAN

Utilizează telefonul mobil pentru a se conecta la Internet
(cu un tarif lunar).

Sunteți gata să mergeți la cumpărături? Nu uitați să consultați lista de verificare a specificațiilor laptopului.

Au fost utile aceste informații?Feedback clienți: întrebări frecvente
Vă mulțumim.
Doriți să adăugați altceva?
Vă mulțumim. Comentariile primite de la dvs. ne ajută să îmbunătățim permanent conținutul.
1200 400 Cum putem face acest conținut mai util pentru dvs.? Remitere Omitere Doriți să adăugați altceva? Remitere Nu, mulțumesc