Una dintre cele mai comune utilizări ale meniului Start este deschiderea programelor instalate în computer. Pentru a deschide un program afișat în panoul din stânga al meniului Start, faceți clic pe el. Programul se deschide, iar meniul Start se închide.
Dacă nu vedeți programul pe care îl doriți, faceți clic pe Toate programele în partea de jos a panoului din stânga. Panoul din stânga afișează o listă lungă de programe în ordine alfabetică, urmată de o listă de foldere.
Dacă faceți clic pe una dintre pictogramele de program, se pornește programul, iar meniul Start se închide. Așadar, ce se află în interiorul folderelor? Mai multe programe. De exemplu, faceți clic pe Accesorii și apare o listă de programe care sunt stocate în acel folder. Faceți clic pe un program pentru a-l deschide. Pentru a vă întoarce la programele pe care le-ați văzut atunci când ați deschis pentru prima dată meniul Start, faceți clic pe Înapoi din partea de jos a meniului.
Dacă nu știți sigur ce face un program, mutați indicatorul deasupra pictogramei sau numelui acestuia. Apare o casetă care conține de obicei o descriere a programului. De exemplu, dacă indicați spre Calculator, se afișează acest mesaj: „Efectuează operații aritmetice de bază cu un calculator pe ecran.” Acest truc funcționează și pentru elementele din panoul din dreapta al meniului Start.
Este posibil să observați în timp că lista de programe din meniul Start se modifică. Aceasta se întâmplă din două motive. În primul rând, atunci când instalați programe noi, ele se adaugă listei Toate programele. În al doilea rând, meniul Start detectează programele utilizate cel mai frecvent și le amplasează în panoul din stânga pentru un acces rapid.