Ce trebuie făcut dacă un dispozitiv nu este instalat corect
Când conectați un dispozitiv nou la computer, Windows încearcă să îl instaleze automat și vă va anunța dacă nu găsește un driver pentru dispozitiv. Există mai multe lucruri care se pot încerca dacă se întâmplă acest lucru:
Asigurați-vă că este conectat computerul la Internet și că este activată actualizarea automată
Computerul trebuie să fie conectat la Internet pentru ca Windows să poată căuta online pentru un driver de dispozitiv. Pentru a vedea dacă computerul este conectat la Internet, deschideți browserul Web și încercați să accesați un site Web. Dacă sunteți deconectat temporar, cum ar fi atunci când călătoriți cu un laptop, așteptați până intrați din nou online și încercați să instalați din nou dispozitivul.
Windows nu poate căuta cele mai recente drivere dacă nu este activată actualizarea automată. Majoritatea persoanelor activează actualizarea automată la prima utilizare a programului Windows, dar dacă nu sunteți sigur dacă ați făcut aceasta, verificați pentru a vă asigura că este activată. Asigurați-vă că selectați opțiunea de a include actualizări recomandate, altfel Windows va instala numai actualizările importante. Actualizările importante oferă beneficii semnificative, cum ar fi securitate și fiabilitate îmbunătățite, însă actualizările recomandate pot conține drivere pentru unele dintre dispozitivele dvs. Pentru mai multe informații, consultați Activarea sau dezactivarea actualizărilor automate și Obțineți automat driverele și actualizările recomandate pentru hardware.
Verificarea manuală a driverelor utilizând Windows Update
Dacă nu ați avut activată actualizarea automată sau dacă nu erați conectat la Internet atunci când ați conectat un dispozitiv nou la computer, verificați pentru a vedea dacă Windows poate găsi acum un driver pentru dispozitiv. Chiar dacă computerul este întotdeauna conectat la Internet, se recomandă să verificați pe Windows Update pentru a găsi actualizări opționale, în cazul în care componenta hardware nu funcționează corect. Actualizările opționale conțin deseori actualizări de drivere noi. Windows Update nu instalează automat actualizările opționale, dar vă va anunța atunci când le găsește și vă va permite să alegeți dacă le instalați sau nu.
Pentru a căuta drivere în Windows Update
-
Deschideți Windows Update făcând clic pe butonul Start
. În caseta de căutare, tastați update, apoi, în lista cu rezultate, faceți clic pe Windows Update.
-
În panoul din stânga, faceți clic pe Căutare actualizări, apoi așteptați în timp ce Windows caută ultimele actualizări pentru computer.
-
Dacă există actualizări disponibile, faceți clic pe linkul din caseta de sub Windows Update pentru a vedea mai multe informații despre fiecare actualizare. Fiecare tip de actualizare poate conține drivere.
-
În pagina Selectați actualizările pe care doriți să le instalați, căutați actualizări pentru dispozitivele hardware, bifați casetele de selectare din dreptul driverelor pe care doriți să le instalați, apoi faceți clic pe OK. Este posibil să nu existe actualizări de drivere disponibile.
-
În pagina Windows Update, faceți clic pe Instalare actualizări
Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea..
Note
-
Windows Update vă informează dacă o actualizare este importantă, recomandată sau opțională. Pentru mai multe informații, consultați Ce este actualizarea automată Windows?.
-
Unele actualizări necesită repornirea computerului.
-
Windows Update vă va anunța dacă actualizările s-au instalat cu succes.
Instalarea software-ului pentru dispozitiv
Dacă Windows Update nu poate găsi un driver pentru dispozitivul dvs., accesați site-ul Web Centru de compatibilitate Windows 7, care listează mii de dispozitive și are linkuri directe la descărcări de drivere. De asemenea, verificați pe site-ul Web al producătorului pentru a găsi un driver sau alt software pentru dispozitiv. Dacă dispozitivul a fost livrat cu un disc, acel disc poate conține software-ul necesar pentru a face dispozitivul să funcționeze corect, dar verificați mai întâi pe site-ul Web al producătorului pentru a găsi cele mai recente software-uri și drivere.
Dacă nu găsiți software-uri sau drivere noi pentru dispozitiv pe site-ul Web al producătorului, introduceți discul furnizat cu dispozitivul și urmați instrucțiunile pentru instalarea software-ului.
Adăugarea manuală a dispozitivelor hardware mai vechi care nu acceptă Plug and Play
Dacă aveți un tip de hardware mai vechi sau un dispozitiv care nu acceptă Plug and Play, Windows nu îl va recunoaște automat atunci când conectați acel hardware sau dispozitiv la computer. Se poate încerca adăugarea manuală a acestuia la computer cu ajutorul Expertului Adăugare hardware.
Urmați acești pași:
-
Faceți clic pe butonul
Start
. În caseta de căutare, tastați
executare, apoi, în lista cu rezultate, faceți clic pe
Executare.
-
În caseta de dialog Executare, tastați hdwwiz, apoi faceți clic pe OK.
-
Urmați instrucțiunile din expert, apoi faceți clic pe Următorul.
Executarea depanatorului Hardware și dispozitive
În cazul în care computerul întâmpină probleme cu un dispozitiv instalat recent sau cu alt hardware, încercați să utilizați depanatorul Hardware și dispozitive pentru a remedia problema. Acesta caută problemele comune și asigură că orice dispozitiv sau hardware nou atașat la computer este instalat corect.
Deschideți depanatorul Hardware și dispozitive făcând clic pe butonul Start
, apoi făcând clic pe Panou de control. În caseta de căutare, tastați depanator, apoi faceți clic pe Depanare. Sub Hardware și sunete, faceți clic pe Configurare dispozitiv.
Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.
Notă
-
Pentru a vă asigura că aveți cele mai recente depanatoare de la Serviciul de depanare Windows Online, computerul trebuie conectat la Internet. Pentru mai multe informații, consultați Depanarea problemelor în Windows.
Dacă dispozitivul tot nu funcționează corect după încercați aceste sugestii, este posibil să nu existe un driver disponibil pentru dispozitivul dvs. În acest caz, contactați producătorul dispozitivului.