De ce nu pot deschide sau copia fișiere de pe Web?
Motivul este probabil că site-ul de unde provine fișierul a fost identificat de Windows ca potențial periculos. Windows utilizează zone de securitate pentru a determina dacă un site este sau nu de încredere. Pentru a afla mai multe despre încredere și Internet, consultați Când se poate avea încredere într-un site Web.
Windows asociază toate site-urile Web la una dintre cele patru zone de securitate: Internet, Intranet local, Site-uri de încredere sau Site-uri restricționate. Zona la care este asociat un site Web specifică setările de securitate care sunt utilizate pentru acel site.
Următorul tabel descrie cele patru zone de securitate.
|
Zonă
| |
Descriere
|
|
Internet
| |
Nivelul de securitate setat pentru zona Internet se aplică tuturor site-urilor Web în mod implicit. Nivelul de securitate pentru această zonă este setat la Mediu sporit (dar se poate modifica la Mediu sau la Maxim). Singurele site-uri Web pentru care nu se utilizează această setare de securitate sunt acelea din zona Intranet local sau site-urile pe care le-ați asociat în mod specific cu zonele Site-uri de încredere sau restricționate.
|
|
Intranet local
| |
Nivelul de securitate setat pentru zona Intranet local se aplică site-urilor Web și conținutului stocat într-o rețea de organizație sau de firmă. Nivelul de securitate pentru această zonă este setat la Mediu (dar se poate modifica la orice nivel).
|
|
Site-uri de încredere
| |
Nivelul de securitate setat pentru Site-uri de încredere se aplică site-urilor pe care le-ați indicat în mod specific ca fiind site-uri în care aveți încredere că nu deteriorează computerul sau informațiile. Nivelul de securitate pentru această zonă este setat la Mediu (dar se poate modifica la orice nivel).
|
|
Site-uri restricționate
| |
Nivelul de securitate setat pentru Site-uri restricționate se aplică site-urilor care pot deteriora computerul sau informațiile. Nivelul de securitate pentru această zonă este setat la Maxim și nu se poate modifica.
|
Pentru a adăuga sau elimina un site Web dintr-o zonă de securitate
Aveți posibilitatea să modificați setările zonei de securitate în Panoul de control, dar nu ar trebui să adăugați un URL la zona de Site-uri de încredere decât dacă știți sigur că site-ul respectiv este unul de încredere.
-
Faceți clic pe butonul
Start
, pe
Panou de control, tastați
Opțiuni Internet în caseta de căutare, apoi faceți clic pe
Opțiuni Internet.
-
Faceți clic pe fila Securitate, faceți clic pe o zonă de securitate (Intranet local, Site-uri de încredere sau Site-uri restricționate), apoi faceți clic pe Site-uri.
-
Dacă ați făcut clic pe Intranet local la pasul anterior, faceți clic pe Complex.
-
Alegeți una dintre următoarele variante:
-
Pentru a adăuga un site, tastați URL-ul în caseta Adăugați acest site Web la zonă, apoi faceți clic pe Adăugare.
-
Pentru a elimina un site, sub Site-uri Web, faceți clic pe URL-ul site-ului Web pe care doriți să îl eliminați, apoi faceți clic pe Eliminare.