În cazul în care nu vă puteți conecta la o rețea, este posibil să fie o problemă cu adaptorul de rețea. Mai întâi, aveți posibilitatea să încercați să utilizați depanatorul Adaptor rețea pentru a găsi și remedia automat unele probleme uzuale.

  • Deschideți depanatorul Adaptor de rețea făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi făcând clic pe Panou de control. În caseta de căutare, tastați depanator, apoi faceți clic pe Depanare. Faceți clic pe Vizualizare totală, apoi pe Adaptor de rețea.

Dacă executarea depanatorului Adaptor rețea nu remediază problema, iată încă câteva lucruri pe care să le încercați:

Afișare totală

Asigurați-vă că este activat adaptorul de rețea

Pentru a activa adaptorul:

  1. Deschideți Conexiuni în rețea făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi făcând clic pe Panoul de control. În caseta de căutare, tastați adaptor, apoi, sub Centru rețea și partajare, faceți clic pe Vizualizare conexiuni în rețea.

  2. Faceți clic cu butonul din dreapta pe pictograma adaptorului de rețea, apoi faceți clic pe Activare. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

Reinițializați adaptorul de rețea

Pentru a reinițializa adaptorul:

  1. Deschideți Conexiuni în rețea făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi făcând clic pe Panoul de control. În caseta de căutare, tastați adaptor, apoi, sub Centru rețea și partajare, faceți clic pe Vizualizare conexiuni în rețea.

  2. Faceți clic cu butonul din dreapta pe pictograma adaptorului de rețea, apoi faceți clic pe Dezactivare. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

  3. Faceți clic din nou cu butonul din dreapta pe pictograma adaptor de rețea, apoi faceți clic pe Activare. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

Adaptorul s-a reinițializat. Încercați din nou să vă conectați la rețea sau executați depanatorul Rețea pentru a verifica dacă adaptorul de rețea funcționează acum corect.

  • Deschideți depanatorul Rețea făcând clic cu butonul din dreapta pe pictograma rețelei, apoi făcând clic pe Depanare probleme.

Actualizați driverul adaptorului de rețea

Trebuie să faceți Log on ca administrator pentru a efectua acești pași.

Dacă reinițializați adaptorul de rețea și în continuare nu vă puteți conecta la o rețea, este posibil să fie necesară actualizarea driverului de adaptor. (Actualizarea driverului poare rezolva problema driverelor care lipsesc sau nu funcționează, precum și a driverelor neactualizate.) Pentru a actualiza driverul de adaptor de rețea, urmați acești pași:

  1. Deschideți Manager dispozitive făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Panou de control, pe Sistem și securitate, apoi, sub Sistem, faceți clic pe Manager dispozitive. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

  2. Faceți dublu clic pe Adaptoare de rețea, faceți clic cu butonul din dreapta pe adaptor, apoi faceți clic pe Proprietăți.

  3. Faceți clic pe fila Driver, apoi pe Actualizare driver.

    Dacă Windows nu găsește driverul pe computer și nu aveți o conexiune la Internet, este posibil să fie necesar să contactați producătorul adaptorului de rețea sau producătorul computerului pentru a obține driverul. Consultați informațiile primite împreună cu adaptorul de rețea sau computerul, pentru a vedea dacă aveți un disc care conține driverele.

După ce actualizați driverul, încercați din nou să vă conectați la rețea sau executați Depanare rețea pentru a verifica dacă s-a actualizat adaptorul.

  • Deschideți depanatorul Rețea făcând clic cu butonul din dreapta pe pictograma rețelei, apoi făcând clic pe Depanare probleme.

Dacă nimic nu funcționează, înlocuiți adaptorul

Dacă ați încercat să reinițializați adaptorul de rețea și să actualizați driverele, iar Depanare rețea indică în continuare o problemă la adaptorul de rețea, încercați să îl înlocuiți. Cumpărați un adaptor de rețea nou și instalați-l pe computer, urmând instrucțiunile producătorului sau apelați la un tehnician de service care să înlocuiască adaptorul în locul dvs.

Dezactivarea sau dezinstalarea unui adaptor de rețea

Dacă decideți că nu doriți să utilizați un anumit adaptor de rețea, puteți fie să îl dezactivați (cea mai simplă cale), fie să îl dezinstalați.

Pentru a dezactiva un adaptor de rețea

Dezactivarea unui adaptor de rețea îl închide pentru a nu mai fi utilizat.

  1. Deschideți Conexiuni în rețea făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi făcând clic pe Panoul de control. În caseta de căutare, tastați adaptor, apoi, sub Centru rețea și partajare, faceți clic pe Vizualizare conexiuni în rețea.

  2. Faceți clic cu butonul din dreapta pe pictograma adaptor de rețea, apoi faceți clic pe Dezactivare. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

Pentru a dezinstala un adaptor de rețea

Avertisment

  • Închideți computerul și deconectați-l de la sursa de tensiune. Acest lucru este foarte important. Instalarea unei plăci într-un computer conectat la priză vă poate electrocuta sau poate deteriora placa și computerul.

  1. Citiți informațiile care au însoțit computerul pentru a afla cum să deschideți carcasa computerului. Dacă nu mai aveți instrucțiunile, reperați pe capacul computerului (de obicei în partea posterioară) șuruburile sau clemele de desfăcut carcasa.

  2. După deschiderea carcasei computerului, asigurați-vă împământarea prin atingerea carcasei metalice care înconjoară conectorul în care se introduce cablul de alimentare. Acest lucru vă poate apăra de un electroșoc și poate contribui la protejarea de electricitate statică a noii plăci și a pieselor existente în computer.

  3. Citiți informațiile livrate împreună cu adaptorul de rețea. Dacă nu mai aveți instrucțiunile, găsiți adaptorul de rețea. Dacă nu sunteți sigur care dintre plăci este adaptorul de rețea, urmați traseul cablului de rețea care intră în partea posterioară a plăcii, apoi rețineți fanta în care este introdusă placa.

  4. Scoateți toate cablurile din spatele adaptorului de rețea și orice șurub sau clemă care ține montat adaptorul de rețea.

  5. Scoateți adaptorul de rețea din fantă, cu atenție și drept. Fiți atent să nu îl rotiți sau îndoiți atunci când îl îndepărtați.

  6. Dacă nu instalați un adaptor de rețea nou, instalați un capac de fantă (dacă dispuneți de unul) și puneți la loc șurubul. Apoi, închideți carcasa computerului și puneți la loc toate șuruburile îndepărtate la deschiderea carcasei.