10 motive de a achiziționa Windows 7

Ne-ați sfătuit să facem Windows mai ușor de utilizat, să răspundă mai rapid și să aibă o sumedenie de posibilități noi. V-am ascultat și am făcut o serie de îmbunătățiri. Iată ce considerăm noi a fi cele mai importante 10 modificări:

1

Un desktop mai bun. Windows 7 vă ajută să lucrați pe computer mai rapid decât oricând. Bara de activități are butoane mai mari și examinări de dimensiune completă și aveți posibilitatea să fixați programele în ea pentru accesul cu un clic. Liste rapide furnizează comenzi rapide la fișiere, foldere și site-uri Web. Și Fixarea, Peek și Scuturarea vă oferă modalități noi, ușoare (și distractive) de a trece printre toate ferestrele deschise.

2

O căutare mai inteligentă. Tastați în meniul Start în caseta de căutare și veți vedea imediat rezultatele, grupate după categorie: documente, imagini, muzică, poștă electronică și programe. Căutați într-un folder sau într-o bibliotecă și aveți posibilitatea să rafinați căutarea cu filtre cum ar fi data sau tipul de fișier și utilizați examinarea pentru a arunca o privire rapidă la conținutul rezultatelor dvs.

3

Partajare ușoară cu ajutorul Grupului de domiciliu. Partajarea fișierelor și imprimantelor din rețeaua de domiciliu ar trebui să fie simplă. Cu Grup de domiciliu este în sfârșit ceva simplu. Conectați două sau mai multe computere care execută Windows 7, iar cu minimum de efort este posibil să începeți să partajați muzică, imagini, fișiere video și documente cu alte persoane aflate la domiciliul dvs.

4

Construit pentru viteză. Windows 7 are îmbunătățiri cheie de performanță pentru a ocupa mai puțină memorie și a executa serviciile de fundal numai atunci când aveți nevoie de ele. Este proiectat să execute programele dvs. mai rapid și să intre în repaus, să reia activitatea și să se reconecteze la rețelele fără fir mai rapid. Iar cu suportul pentru 64 de biți, aveți posibilitatea să profitați la maximum de avantajele celor mai noi caracteristici ale computerelor puternice pe 64 de biți.

5

O rețea fără fir mai bună. Conectarea la rețelele fără fir de pe laptop, care înainte prezenta unele probleme, acum durează doar câteva clicuri. Alegeți din lista de rețele disponibile în bara de activități, faceți clic pe una, apoi conectați-vă. După ce v-ați conectat la o rețea, Windows o va ține minte, astfel încât să aveți posibilitatea să vă conectați din nou ulterior, în mod automat.

6

Windows Touch. Utilizați-vă degetele pentru a naviga pe Web, pentru a răsfoi prin fotografii și pentru a deschide fișiere și foldere pe un computer cu ecran tactil; pentru prima oară, Windows include tehnologie pentru atingeri multiple. Cu gesturi pentru zoom, rotire și chiar clic cu butonul din dreapta, aceasta este o modalitate cu totul nouă de a lucra cu computerul.

7

Colaborează bine cu dispozitivele. Device Stage, o nouă caracteristică în Windows 7, funcționează ca o pagină de pornire pentru dispozitive cum ar fi playere muzicale portabile, telefoane smartphone și imprimante. Când conectați un dispozitiv compatibil la computer, veți vedea un meniu cu informații și activități populare, cum ar fi durata de funcționare a bateriei, câte fotografii sunt gata de descărcare și opțiuni de imprimare.

8

Redare în flux media. Cu noile caracteristici din Windows Media Player 12, aveți posibilitatea să vă bucurați de biblioteca media în toată casa sau în tot orașul. Redare la vă permite să redați în flux muzică, fișiere video și fotografii de pe computer la sistemul stereo sau la televizor (este posibil să aveți nevoie de hardware suplimentar). Iar cu Redare media în flux la distanță, este posibil chiar să redați în flux media prin Internet de pe un computer care execută Windows 7, către alt computer, care poate fi la kilometri distanță.

9

Internet Explorer 9 și Windows Live.Windows 7 valorifică puterea Internet Explorer 9, de la extraordinara placă video cu accelerare grafică, la capacitatea de a lansa site-urile Web preferate direct din bara de activități. De asemenea, veți avea parte de numeroasele capacități ale Windows Live în mod gratuit: creați albume foto și filme, conversați în HD și vă partajați documentele oriunde, oricând.

10

Notificări fără dureri de cap. Centru de acțiune, nou în Windows 7, vă ajută să controlați mesajele de securitate și de întreținere. Acum aveți posibilitatea să activați sau să dezactivați notificările pentru elemente precum Windows Defender sau Control cont utilizator. Dacă Windows are nevoie de atenția dvs., veți vedea o notificare în partea dreaptă a barei de activități. Faceți clic pe aceasta și veți obține remedieri sugerate pentru orice problemă.

Notă

Notă

Nu toate caracteristicile menționate mai sus sunt disponibile în toate edițiile de Windows 7. Consultați paginile individuale de caracteristici pentru detalii.

Au fost utile aceste informații?Feedback clienți: întrebări frecvente
Vă mulțumim.
Doriți să adăugați altceva?
Vă mulțumim. Comentariile primite de la dvs. ne ajută să îmbunătățim permanent conținutul.
1200 400 Cum putem face acest conținut mai util pentru dvs.? Remitere Omitere Doriți să adăugați altceva? Remitere Nu, mulțumesc