De ce o rețea?

Cum poate o rețea de computere să vă facă viața mai ușoară

De Gloria Boyer

V-ați întrebat vreodată de ce se vorbește atât despre rețelele de domiciliu? În termeni simpli, o rețea conectează două sau mai multe computere și le permite să „comunice” între ele. Această conexiune face posibile o sumedenie de lucruri:

  • Partajați fișiere. Este posibil să accesați fișierele de pe alte computere din rețea. Acest lucru poate fi foarte util, de exemplu, atunci când plătiți facturi pe un laptop din sufragerie și aveți nevoie de un fișier aflat pe computerul din birou. Cu o rețea, aveți posibilitatea să accesați acel fișier fără a fi necesar să vă deplasați fizic la celălalt computer. Și dețineți controlul: cu o rețea, aveți posibilitatea să partajați ceea ce doriți să partajați și să mențineți privat ceea ce doriți să mențineți privat.

  • Redați în flux media. Redarea în flux media face referire la procesul de trimitere a elementelor media digitale, cum ar fi fotografiile, muzica sau videoclipurile printr-o rețea pe un dispozitiv care poate reda elementele media. De exemplu, aveți posibilitatea să vedeți fotografiile și filmele pe unele televizoare de generație recentă sau să redați muzica pe unele receptoare stereo compatibile care sunt conectate la rețea.

  • Partajați o conexiune la Internet. Aveți posibilitatea să partajați o conexiune la Internet pe bandă largă - ceea ce înseamnă că nu trebuie să cumpărați un cont de Internet separat pentru fiecare computer.

  • Jucați jocuri de rețea. Aveți posibilitatea să jucați jocuri de computer cu alte persoane de pe Internet și chiar să conectați console de joc (cum ar fi Microsoft Xbox, Nintendo Wii și Sony PlayStation) la rețea.

  • Partajați o imprimantă. În loc să cumpărați o imprimantă pe care să o conectați la fiecare computer, este posibil să utilizați o singură imprimantă și să o conectați la rețea. Atunci, fiecare persoană din rețea va avea posibilitatea să o utilizeze.

Treceți la tehnologia wireless și dezlipiți-vă de birou

Rețelele pot fi cu fir - ceea ce înseamnă că computerele sunt conectate cu ajutorul cablurilor - sau fără fir, ceea ce înseamnă că toate conexiunile se efectuează prin intermediul undelor radio, prin aer.

Cu o rețea fără fir, nu este necesar să fiți legat de birou pentru a efectua activitățile legate de computer. Și nu este necesar să vă deplasați pentru a utiliza Internetul, deoarece acesta se află peste tot în casă. Dacă rețeaua dvs. este fără fir, sunteți liber să vă mutați prin cabană - ah, vreau să zic prin casă - cu un laptop. Este posibil chiar să luați laptopul afară pentru a citi poșta electronică la umbra unui măr. Cum să nu vă placă acest lucru?

Ilustrație a unei rețele fără fir cu o conexiune Internet partajată
Rețea fără fir cu o conexiune partajată la Internet

Cu lucrul în rețeaua fără fir, este posibil să aveți computere oriunde acasă fără a fi necesar să trageți cabluri în aceste locații. Cablurile sunt scump de instalat în pereți, au un aspect dezagreabil și dacă stau pe podea pot să ne împiedice, deci păstrarea lor în afara locuinței este un plus!

Libertatea și mobilitatea unei rețele fără fir are și un mic cost: o rețea cu fir este puțin mai rapidă. Dar majoritatea persoanelor sunt mulțumite de viteza unei rețele fără fir. (Dacă doriți să jucați online jocuri foarte complicate, poate că preferați viteza unei conexiuni cu fir.)

În cazul în care cumpărați un ruter fără fir („translatorul” care menține toate computerele dvs. în comunicare unele cu altele - și cu Internetul), computerele dvs. pot avea încă conexiuni cu fir, dar veți avea opțiunea să vă optați pentru tehnologia fără fir în viitor. Chiar dacă nu aveți un laptop acum, deci nicio necesitate reală de a lucra cu o rețea fără fir, există întotdeauna o ocazie să lucrați cu una cândva în viitor. Cel mai bine este să fiți pregătit pentru libertatea de a utiliza tehnologia fără fir.

De ce am nevoie ca să configurez o rețea fără fir?

Windows 7 face ca adăugarea unei rețele fără fir la domiciliu să fie mai simplă decât oricând. Iată de ce aveți nevoie:

Așadar, încercați și experimentați ceea ce o rețea de domiciliu poate face pentru dvs.

Despre autor

Fotografia editorialistei Gloria Boyer

Gloria Boyer este editorialistă în echipa Windows de la Microsoft. Fost administrator de rețea, ea scrie acum despre rețelele Windows. Este și poetă, artistă, dansatoare, practică jongleria și grădinăritul, este iubitoare de pisici și nu foarte înaltă.



Lăsați un comentariu pentru acest editorialist? Introduceți comentariile dvs. utilizând instrumentul de mai jos. (Veți vedea caseta de comentarii după ce faceți clic pe unul dintre butoane.) Rețineți că, deși editorialistul va citi comentariile, nu este posibilă expedierea unor răspunsuri personale din cauza volumului mare de comentarii pe care le primim.