Site-uri fixate

Imagine a unui site fixat
Accesați site-urile preferate mai rapid cu caracteristica Site-uri fixate

Cu Site-uri fixate puteți accesa site-urile preferate direct din bara de activități Windows 7, fără să trebuiască să deschideți mai întâi Internet Explorer.

Fixarea unui site durează câteva secunde: faceți clic pe pictograma din partea stângă a adresei Web din Caseta unică sau pe fila site-ului Web sau pe pictograma site-ului Web de pe pagina Filă nouă, apoi glisați-o în bara de activități. Asta-i tot. După ce un site a fost fixat, acesta se afișează sub forma propriei imagini mici, separată de Internet Explorer. Acum cu un singur clic accesați site-ul Web preferat.

Orice site fixat în bara de activități are și o Listă rapidă. De asemenea, unele au și controale în examinarea ca imagine redusă, precum redarea sau punerea în pauză a unui videoclip, controale pe care le veți vedea sub examinarea ca imagine redusă. Iar unele site-uri pe care le fixați au pictograme suprapuse, care oferă informații despre starea unui site Web, cum ar fi numărul de mesaje noi din Inbox.

Prin fixarea unui site, site-ul se află în centrul experienței, nu browserul. Când un site fixat este lansat din bara de activități, cadrul browserului și controalele de navigare integrează pictograma site-ului și culoarea sa principală, asigurând o experiență coordonată cu site-ul pe care îl vizualizați.

De asemenea, este posibil să adăugați file de pagini de pornire suplimentare pentru fiecare site pe care îl fixați. Astfel, când deschideți un site care este fixat, aveți posibilitatea să deschideți mai multe pagini Web sau site-uri Web simultan. Pentru a adăuga file de pagini de pornire suplimentare într-un site fixat, navigați la pagina Web sau site-ul Web pe care doriți să îl adăugați ca filă de pagină de pornire, faceți clic cu butonul din dreapta pe pictograma site-ului Web fixat aflată la stânga butonului Înapoi, apoi faceți clic pe Adăugare ca pagină de pornire.

Vedeți cum funcționează la beautyoftheweb.com.