Editoare metodă de intrare (IME)

Editoarele metodă de intrare sau IME-uri simplifică tastarea în limbi (de obicei în cele est-asiatice, dar nu doar în acestea) formate din mii de caractere care nu se pot încadra într-o tastatură standard. Când cumpărați un nou PC Windows 8.1 sau Windows RT 8.1 sau instalați Windows 8.1 pe un PC mai vechi și adăugați o limbă, Windows va atribui automat o tastatură implicită sau un IME pentru fiecare limbă de pe PC. De asemenea, puteți să adăugați IME-uri suplimentare dacă doriți.

Notă

  • Unele IME-uri nu funcționează în noua interfață utilizator Windows.

Adăugați IME-uri suplimentare

  1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, apoi atingeți Căutare.
    (Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta jos al ecranului, mișcați în sus indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare.)

  2. Introduceți Setări regionale și lingvistice în caseta de căutare, atingeți sau faceți clic pe Setări regionale și lingvistice.

  3. În lista dvs. de limbi, atingeți sau faceți clic pe limba la care doriți să adăugați un IME, apoi atingeți sau faceți clic pe Opțiuni.

  4. Atingeți sau faceți clic pe Adăugați o tastatură.

  5. Răsfoiți la lista de IME-uri disponibile, apoi atingeți sau faceți clic pe IME-ul dorit.

Comutați între IME-uri diferite

Dacă ați adăugat mai multe limbi la PC sau mai multe limbi de intrare la o limbă, puteți să introduceți text așa cu doriți, comutând între IME-uri sau între structuri de tastatură.

  • Dacă utilizați o tastatură standard, apăsați continuu tasta siglă Windows Tasta siglă Windows, apoi apăsați Bara de spațiu în mod repetat pentru a comuta între metodele de intrare.
  • Dacă utilizați o tabletă sau un PC tactil, puteți să comutați metoda de intrare, trecând la tastatura tactilă. Atingeți butonul tastaturii de pe ecran Pictograma tastatură tactilă din colțul din dreapta jos al tastaturii tactile, apoi atingeți metoda de intrare la care doriți să comutați.
    Butonul tastaturii de pe ecran din tastatura tactilă
    Butonul tastaturii de pe ecran din tastatura tactilă

    Dacă vă aflați pe desktop, atingeți sau faceți clic pe butonul pentru abrevierea limbii în bara de activități, apoi atingeți sau faceți clic pe metoda de intrare la care doriți să comutați.

    Butonul cu abrevierea limbii din bara de activități de pe desktop
    Butonul cu abrevierea limbii din bara de activități de pe desktop
  • Puteți face acest lucru și din butonul Setări:

    1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, apoi atingeți Setări.
      (Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta jos al ecranului, mișcați în sus indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Setări.)

    2. Atingeți sau faceți clic pe abrevierea pentru limba care este selectată.

    3. În lista care apare, atingeți sau faceți clic pe limba la care doriți să comutați.

      Butonul de Setări care afișează abrevierea pentru metoda de intrare selectată
      Butonul de Setări care afișează abrevierea pentru metoda de intrare selectată

Vizualizarea și modificarea setărilor și opțiunilor IME

Pentru a vedea setările și opțiunile pentru orice IME-uri pe care le-ați adăugat, urmați acești pași:

  1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, apoi atingeți Căutare.
    (Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare.)

  2. Introduceți Setări regionale și lingvistice în caseta de căutare, atingeți sau faceți clic pe Setări regionale și lingvistice.

  3. În lista dvs. de limbi, atingeți sau faceți clic pe o limbă pentru a vedea metodele de intrare asociate.

  4. Atingeți sau faceți clic pe un IME, apoi atingeți sau faceți clic pe Opțiuni.

  5. Modificați setările dorite.

Unele IME-uri au setări suplimentare aflate în Panoul de control. Pentru a vedea aceste setări, urmați acești pași:

  1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, apoi atingeți Căutare.
    (Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta sus al ecranului, mișcați în jos indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Căutare.)

  2. Introduceți Adăugați o limbă în caseta de căutare, apoi atingeți sau faceți clic pe Adăugare limbă.

  3. Atingeți sau faceți clic pe Opțiuni lângă o limbă.

  4. Atingeți sau faceți clic pe Opțiuni lângă un IME.

  5. Modificați setările dorite.

Comutați între moduri IME

Utilizați pictograma de mod IME pentru a comuta între caractere alfanumerice și de limbă nativă.

  • Pentru a afișa pictograma de mod IME în noua interfață utilizator Windows, atingeți sau faceți clic într-un câmp de text nou. Apoi atingeți sau faceți clic pe pictogramă pentru a comuta între moduri.

  • Pe desktop, atingeți sau faceți clic pe pictograma de mod IME pe tastatura de pe ecran sau pe bara de activități pentru a comuta între moduri. Pentru a vedea mai multe opțiuni IME, apăsați continuu sau faceți clic cu butonul din dreapta pe pictograma din bara de activități.

Aveți nevoie de ajutor suplimentar?