Sfaturi pentru a economisi baterie

Vi s-a întâmplat vreodată să rămâneți fără baterie în mijlocul unei întâlniri importante sau al unui zbor lung? Chiar și cu progresele tehnologice, bateria laptopului sau a tabletei are un timp limitat de funcționare cu o singură încărcare. Trucul este să valorificați la maxim energia disponibilă.

Iată câteva lucruri pe care le puteți face pentru a extinde autonomia bateriei PC-lui dvs.:

  • Alegeți un plan de alimentare care economisește energie. Windows 8.1 are două astfel de planuri implicite - Echilibrat și Economisire energie. Pentru a afla mai multe despre planurile de alimentare și cum le puteți modifica, mergeți la Planuri de alimentare: Întrebări frecvente.

    Note

    • Acest lucru nu se aplică la Windows RT 8.1 sau la PC-urile cu InstantGo; singurul plan pentru acest tip de PC este Echilibrat, deși îl puteți particulariza pentru a economisi energie. Pentru a afla cum se face aceasta, consultați Planuri de alimentare: Întrebări frecvente.

    • Producătorul PC-ului poate oferi planuri de alimentare suplimentare.

  • Reduceți luminozitatea ecranului (dacă hardware-ul o suportă). Ecranul poate folosi mai multă energie decât orice altă parte a unui PC. Unele PC-uri ajustează automat luminozitatea ecranului în funcție de cantitatea de lumină existentă în cameră atunci când utilizați PC-ul. Va trebui să dezactivați această opțiune înainte de a putea reduce luminozitatea.

    Afișare totală

    Dezactivarea ajustării luminozității automate (Este posibil ca această setare să nu fie disponibilă pe unele PC-uri)

    1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, atingeți Setări, apoi atingeți Modificare setări pentru PC.
      (Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta jos al ecranului, mișcați în sus indicatorul mouse-ului, faceți clic pe Setări, apoi faceți clic pe Modificare setări pentru PC.)

    2. Atingeți sau faceți clic pe PC și dispozitive, apoi pe Ecran.

    3. Dacă glisorul Reglați automat luminozitatea ecranului este activat, atingeți sau faceți clic pe glisor pentru a-l dezactiva.

      Notă

      • Este posibil ca această setare să nu fie disponibilă pe unele PC-uri.

    4. Atingeți sau faceți clic pe Se aplică.

    Reducerea luminozității ecranului (este posibil ca această setare să nu fie disponibilă pe unele PC-uri)

    1. Trageți cu degetul din marginea din dreapta a ecranului, apoi atingeți Setări.
      (Dacă utilizați un mouse, indicați spre colțul din dreapta jos al ecranului, mișcați în sus indicatorul mouse-ului, apoi faceți clic pe Setări.)

    2. Atingeți sau faceți clic pe Luminozitate sau pe Ecran (în funcție de caracteristicile PC-ului dvs.) și faceți modificarea dorită.

    Unele PC-uri au și un buton dedicat sau o rotiță pentru a modifica luminozitatea ecranului. Pentru a afla dacă PC-ul dvs. are acest element, citiți informațiile care însoțesc PC-ul sau vizitați site-ul web al producătorului.

  • Opriți sau deconectați dispozitivele pe care nu le utilizați. Multe dispozitive USB folosesc energia PC-ului dvs. doar prin conexiune, așa că este recomandat să deconectați aceste dispozitive atunci când nu le folosiți. Dacă utilizați un mouse USB, puteți economisi energie înlocuindu-l cu un suport tactil sau cu un creion pentru tabletă.

  • Dezactivați cardurile PC și dispozitivele wireless integrate. Aceste dispozitive utilizează și ele energie, așa că dezactivați--le dacă nu aveți nevoie de ele.