Cum se ascund părți dintr-un videoclip în Movie Maker?

Aveți posibilitatea să ascundeți începutul și sfârșitul unui videoclip, astfel încât în film să apară doar partea dorită. De exemplu, dacă aveți un videoclip cu câteva cadre negre la început, puteți ascunde începutul, astfel încât cadrele respective să nu apară în filmul final salvat.

Dacă ascundeți părți dintr-un videoclip cu Movie Maker, fișierul video original nu este afectat. Întregul material filmat rămâne în fișierul video original.

Afișare totală

Pentru a ascunde părți dintr-un videoclip în Movie Maker

  1. Deschideți Movie Maker făcând clic pe butonul Start Butonul Start. În caseta de căutare, tastați Movie Maker, apoi faceți clic pe Movie Maker în lista de rezultate.
  2. Pe fila Pornire, în grupul Adăugare, faceți clic pe Adăugare videoclipuri și fotografii.

  3. În caseta de dialog Adăugare videoclipuri și fotografii, deschideți folderul care conține fotografiile și videoclipurile pe care doriți să le adăugați, selectați fișierele video și foto dorite, apoi faceți clic pe Deschidere.

  4. Faceți clic pe videoclipul pe care doriți să-l ascundeți parțial.

    Pentru a selecta mai multe fotografii și videoclipuri, apăsați și mențineți apăsată tasta Ctrl, apoi faceți clic pe fiecare fotografie și videoclip de selectat.

  5. La Instrumente video, în fila Editare, în grupul Editare, efectuați una sau mai multe dintre următoarele operații:

    • Pentru a seta un nou punct de început în videoclip, deplasați glisorul de sub monitorul de examinare în punctul în care doriți să înceapă videoclipul, apoi faceți clic pe Setare punct de început.

    • Pentru a seta un nou punct de sfârșit în videoclip, deplasați glisorul de sub monitorul de examinare în punctul în care doriți să înceteze redarea videoclipului, apoi faceți clic pe Setare punct de sfârșit.

Pentru a elimina toate punctele de început, respectiv de sfârșit noi în Movie Maker, astfel încât să se redea întregul videoclip

  1. Faceți clic pe videoclipul parțial ascuns în proiect.

  2. În Instrumente video, în fila Editare, grupul Editare, faceți clic pe Instrument de ascundere parțială.

  3. Efectuați una sau mai multe dintre următoarele operații:

    • Pentru a reda din nou videoclipul de la început, faceți clic pe instrumentul de ascundere a începutului de sub monitorul de examinare și deplasați-l până la începutul videoclipului.

    • Pentru a reda din nou videoclipul până la sfârșit, faceți clic pe instrumentul de ascundere a sfârșitului de sub monitorul de examinare și deplasați-l până la sfârșitul videoclipului.

  4. În fila Ascundere parțială, în grupul Ascundere parțială, faceți clic pe Salvare ascundere parțială pentru a salva modificările făcute și a închide instrumentul de ascundere parțială.

Note

  • Pentru a ascunde rapid părți dintr-un videoclip, redați clipul respectiv și apăsați tasta I pentru a desemna punctul curent drept punct de început sau tasta O pentru a desemna punctul curent drept punct de sfârșit.

  • Dacă partea ascunsă a videoclipului are legendă, se ascunde și aceasta.


Alte resurse

Aveți nevoie de ajutor suplimentar?
Puneți întrebarea în forumurile Movie Maker

Aveți idei pentru Movie Maker?
Spuneți-vă părerea