Dacă doriți să reduceți numărul fișierelor inutile de pe hard disk pentru a elibera spațiu-disc și pentru a ajuta computerul să funcționeze mai rapid, utilizați Curățare disc. Acest lucru duce la eliminarea fișierelor temporare, la golirea Coșului de reciclare și la eliminarea unei varietăți de fișiere de sistem și a altor elemente de care nu mai aveți nevoie.

  1. Deschideți Curățire disc făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Toate programele, pe Accesorii, pe Instrumente de sistem, apoi pe Curățire disc.

  2. În caseta de dialog Opțiuni curățare disc, alegeți dacă doriți să curățați doar fișierele dvs. sau toate fișierele de pe computer. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

  3. Dacă apare caseta de dialog Curățare disc: Selecție unitate, selectați unitatea de hard disk pe care doriți să o curățați, apoi faceți clic pe OK.

  4. Faceți clic pe fila Curățare disc, apoi bifați casetele de selectare pentru fișierele pe care doriți să le ștergeți.

  5. După ce terminați de selectat fișierele pe care doriți să le ștergeți, faceți clic pe OK, apoi pe Ștergere fișiere pentru a confirma operațiunea. Curățare disc trece la ștergerea tuturor fișierelor care nu sunt necesare de pe computer.

Fila Mai multe opțiuni este disponibilă atunci când alegeți să curățați fișierele tuturor utilizatorilor de pe computer. Această filă include două moduri suplimentare de a elibera și mai mult spațiu pe disc:

  • Programe și caracteristici. Deschide Programe și caracteristici în Panoul de control, de unde se pot dezinstala programele pe care nu le mai utilizați. Coloana Dimensiune din Programe și caracteristici afișează cât spațiu pe disc utilizează fiecare program.

  • Restaurare sistem și Copii în umbră. Vă solicită să ștergeți toate punctele de restaurare de pe disc, cu excepția celui mai recent.

    Restaurare sistem utilizează puncte de restaurare pentru a readuce fișierele de sistem la un moment anterior. În cazul în care computerul funcționează normal, aveți posibilitatea să economisiți spațiu pe disc ștergând punctele de restaurare anterioare.

    În anumite ediții de Windows Vista, punctele de restaurare pot include versiuni anterioare ale fișierelor, denumite și copii în umbră, precum și imagini copie de rezervă create cu Copiere de rezervă Windows Complete PC. Aceste informații vor fi, de asemenea, șterse. Pentru mai multe informații despre Restaurare sistem, căutați în Ajutor și Asistență Windows după „Restaurare sistem”.