Setări pentru filme: întrebări frecvente

Aici aflați răspunsuri la câteva întrebări generale legate de setările pentru film.

Afișare totală

Ce sunt setările pentru film și ce fac ele?

În Windows Movie Maker, setările pentru film pe care le alegeți determină calitatea și dimensiunea fișierului de tip film publicat. Aveți posibilitatea să alegeți setările pentru film când publicați un film pe computer sau pe un CD.

Ce formate de fișiere video am posibilitatea să aleg pentru a publica filmul în Windows Movie Maker?

Aveți posibilitatea să alegeți publicarea filmului ca un fișier Audio-video intercalat (AVI) sau ca un fișier Windows Media Video (WMV). De asemenea, puteți alege setări diferite pentru fiecare tip de fișier, în funcție de formatul pe care intenționați să îl utilizați pentru a viziona filmul. Calitatea fiecărei setări se încadrează de regulă în una dintre categoriile: calitate înaltă, calitate bună și calitate medie. Tabelul următor descrie diferitele setări.

Tip de fișier
Rezoluție
Rată de biți
Utilizare recomandată

DV-AVI (NTSC)

720 x 480

25 Mbps

Această setare generează ieșiri de cea mai înaltă calitate în majoritatea situațiilor. Este o alegere bună dacă intenționați să redați filmul utilizând o aplicație care nu acceptă fișiere Windows Media Video (WMV). Deoarece calitatea este atât de înaltă, fișierele salvate utilizând această setare depășesc în dimensiune fișierele salvate cu majoritatea celorlalte setări.

Dispozitiv portabil Windows Media

640 x 480

1 Mbps

Alegeți această setare dacă intenționați să redați filmul pe un dispozitiv portabil care utilizează Windows Media Player. Windows Media Player va converti automat filmul într-un format care va funcționa pe dispozitivul media portabil.

Calitate DVD Windows Media

640 x 480

3 Mbps

Această setare generează filme cu definiție standard de bună calitate. Este posibil să alegeți această setare în cazul în care conținutul original provine de pe o cameră video digitală și doriți ca fișierul salvat să fie de dimensiuni mici.

Calitate ecran lat DVD Windows Media

720 x 480

3 Mbps

Această setare generează ieșiri cu definiție standard ecran lat (16:9) de bună calitate. Aceasta este o alegere bună, în cazul în care conținutul sursă provine de pe o cameră video digitală și doriți ca dimensiunea fișierului pentru filmul dvs. să fie mică.

Windows Media HD 720p

1280 x 720

5,9 Mbps

Această setare generează filme cu definiție ridicată (HG) de înaltă calitate în Windows Media Video 9 (WMV9), care se pot reda pe computere și DVD-playere care acceptă WMV HD. Aveți în vedere alegerea acestei setări în cazul în care conținutul sursă are 720p sau ecranul de afișare final are 720p. Această setare de film este disponibilă numai în cazul în care computerul execută Windows Vista Home Premium sau Windows Vista Ultimate.

Windows Media HG pentru Xbox 360

1280 x 720

6,8 Mbps

Această setare generează filme HD de înaltă calitate la 720p și reprezintă o alegere bună dacă intenționați să vizualizați filmul utilizând un Xbox 360. Această setare de film este disponibilă numai în cazul în care computerul execută Windsows Vista Home Premium sau Windows Vista Ultimate.

Windows Media HG 1080

1440 x 1080

7,8 Mbps

Această setare generează filme HG 1080p de înaltă calitate. Reprezintă setarea ideală dacă intenționați să redați filmul pe un computer sau DVD-player care acceptă WMV-HD. De asemenea, este o alegere bună, dacă materialul sursă are 1080p. Când utilizați această setare, filmul nu este întrețesut în timpul codificării, întrucât WMV9 nu acceptă conținut întrețesut. Această setare de film este disponibilă numai în cazul în care computerul execută Windows Vista Home Premium sau Windows Vista Ultimate.

Lățime de bandă redusă Windows Media

320 x 240

117 Kbps

Această setare generează ieșiri cu definiție standard de bună calitate. Este o alegere bună dacă doriți ca dimensiunea fișierului să fie cât mai mică posibil.

Calitate VHS Windows Media

640 x 480

1 Mbps

Această setare generează ieșiri cu definiție standard de calitate medie. Este alegerea ideală în cazul în care conținutul original provine de pe un dispozitiv analog, cum ar fi o casetă VHS, și doriți ca dimensiunea fișierului să fie mică.

Ce reprezintă diferitele setări pentru film?

Următoarea listă conține o descriere sumară a detaliilor pentru diferitele setări.

  • Tip de fișier. Acesta este tipul de fișier video care va fi publicat. Tipurile de fișiere posibile includ fișiere Windows Media Video (WMV) sau fișiere Audio-video intercalat (AVI).

  • Rată de biți. Rata de biți reprezintă rata totală de biți a fișierului video publicat. În mod normal, o rată de biți mai ridicată va avea drept rezultat o calitate video mai ridicată, cu mișcare mai uniformă. Totuși, pe măsură ce crește rata de biți, crește și dimensiunea fișierului video.

    Pentru unele setări de film, valoarea ratei de biți va fi variabilă. În acest caz, rata de biți a fișierului de tip film publicat variază automat conform cu mișcarea din înregistrarea video. De exemplu, scene din film care includ multă mișcare vor avea o rată de biți mai ridicată decât scenele cu mai puțină mișcare. Alegerea unei setări pentru film cu rată de biți variabilă poate fi utilă, deoarece aceasta determină de regulă un fișier de dimensiuni mai reduse, comparativ cu o setare pentru film similară, dar cu rată de biți constantă (valoarea ratei de biți este reprezentată printr-un număr), rezultând totuși un fișier video de înaltă calitate.

  • Dimensiune de afișare. Această setare indică dimensiunea de afișare video (în pixeli) a filmului. Primul număr reprezintă lățimea, iar al doilea număr reprezintă înălțimea înregistrării video. De exemplu, un fișier video cu o dimensiune de afișare de 720 x 480 are 720 pixeli lățime și 480 pixeli înălțime.

  • Raport aspect. Raportul aspect este raportul lățimii fișierului video la înălțimea lui. Cele două rapoarte aspect sunt 4:3, denumit adesea standard sau 16:9, la care se face referire deseori ca ecran lat. Când alegeți o setare pentru film, alegeți să publicați filmul la un raport aspect care se va potrivi cu raportul aspect al monitorului computerului sau receptorului TV pe care se va viziona filmul de către dvs. sau alte persoane.

  • Cadre pe secundă. Această setare reprezintă numărul de cadre care se afișează pe secundă în fișierul de tip film publicat. În mod normal, un număr mai mare de cadre pe secundă va face ca mișcarea obiectelor sau persoanelor din film să apară mai uniformă.

  • Mod video. Windows Movie Maker poate produce conținut de înaltă definiție în două moduri video, dacă se execută pe Windows Vista Home Premium sau Windows Vista Ultimate: 720p și 1080p. Numărul reprezintă numărul de linii pentru rezoluția verticală, iar p semnifică progresiv sau neîntrețesut. Multe televizoare cu plasmă și LCD utilizează modurile 720p sau 1080p.

Este posibil să creez și să utilizez propriile mele setări pentru film, pentru a publica un film în Windows Movie Maker?

Da, aveți posibilitatea să creați propriile setări pentru film și apoi să publicați filmul utilizând setările pe care le-ați creat. Pentru a crea un profil particularizat, trebuie mai întâi să instalați Windows Media Profile Editor. Windows Media Profile Editor se instalează automat când instalați Windows Media Encoder 9 Series. Windows Media Encoder 9 Series poate fi descărcat și instalat de la site-ul Web Windows Media Encoder .

Pentru mai multe informații despre crearea de setări particularizate, vedeți Crearea setărilor de film particularizate pentru Windows Movie Maker.