Organizarea poștei electronice cu ajutorul regulilor și folderelor

Iată unele răspunsuri la întrebări obișnuite cu privire la organizarea poștei electronice prin utilizarea folderelor și a regulilor în Windows Mail.

Afișare totală

Cum pot fi utilizate folderele pentru organizarea poștei electronice?

Aveți posibilitatea de a crea foldere pentru stocarea mesajelor de poștă electronică, astfel încât găsirea mesajelor înrudite să fie mai ușoară. De exemplu, creați un folder denumit Facturi pentru a reține mesajele care au legătură cu plățile online și un alt folder, denumit Poze, în care să fie stocate mesajele care au atașate fotografii. Aveți posibilitatea de a glisa mesajele către foldere în mod manual sau de a crea reguli pentru mutarea mesajelor în mod automat în foldere, pe măsură ce sunt primite.

Pentru a crea un folder

  1. Deschideți Windows Mail făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Toate programele, apoi pe Windows Mail.

  2. Faceți clic pe meniul Fișier, indicați spre Nou, apoi faceți clic pe Folder.

  3. Tastați numele folderului în caseta Nume folder.

  4. În lista Selectare folder în care se creează un nou folder, faceți clic pe folderul în care doriți să stocați noul folder.

Cum pot fi utilizate regulile pentru organizarea poștei electronice?

Există posibilitatea de a utiliza reguli în Windows Mail pentru a muta automat mesajele în folderele alese. De exemplu, creați o regulă pentru a muta corespondența primită de la o anumită persoană într-un anumit folder, care poartă numele persoanei respective. De asemenea, aveți posibilitatea să utilizați reguli pentru semnalizarea anumitor mesaje asupra cărora doriți să efectuați o acțiune mai târziu sau pentru a șterge automat mesajele nedorite, astfel încât să nu trebuiască să le vedeți niciodată.

Pentru a crea o regulă

  1. Deschideți Windows Mail făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Toate programele, apoi pe Windows Mail.

  2. Faceți clic pe meniul Instrumente, indicați spre Reguli mesaje, apoi faceți clic pe Poștă.

  3. În caseta de dialog Regulă nouă pentru poștă, sub Selectare condiții regulă, bifați una sau mai multe casete de selectare pentru a seta criteriile care vor fi aplicate mesajelor primite.

    Dacă selectați mai multe condiții, faceți clic pe hyperlinkul și din secțiunea Descriere regulă. În caseta de dialog Și/sau, faceți clic pe Mesajele corespund tuturor criteriilor sau pe Mesajele corespund oricărui criteriu, apoi faceți clic pe OK.

  4. Sub Se selectează Acțiunile pentru regulă, bifați una sau mai multe casete de selectare pentru a determina modul de tratare a mesajelor care corespund condițiilor selectate.

  5. Faceți clic pe hyperlinkurile subliniate în secțiunea Descriere regulă pentru a specifica condițiile sau acțiunile pentru regula respectivă.

    Imagine a unei reguli de poștă electronică
    Crearea unei reguli de poștă electronică în caseta de dialog Regulă nouă pentru poștă

    Notă

    • Faceți clic pe hyperlinkurile conține persoanele sau conține anumite cuvinte din caseta Descriere regulă pentru a specifica persoanele sau cuvintele pe care Windows Mail le va căuta în mesaje. Dacă sunt introduse mai multe persoane sau cuvinte per condiție, utilizați butonul Opțiuni din casetele de dialog Selectare persoane sau Introducere cuvinte specifice pentru particularizarea detaliată a regulii.

  6. În caseta Nume regulă, selectați numele implicit, tastați un nume nou care descrie regula, apoi faceți clic pe OK.

Se poate crea o regulă pe baza unui anumit mesaj?

Da. Bazând o regulă pe un anumit mesaj se creează cu ușurință o regulă pentru mesajele viitoare primite de la acel expeditor. Pentru aceasta, faceți clic pe mesajul care va fi folosit drept bază pentru regulă, faceți clic pe meniul Mesaj, apoi pe Creare regulă pe baza mesajului. Expeditorul mesajului selectat va fi utilizat în condiția Unde linia De la conține. Pentru mai multe informații despre crearea regulilor, consultați secțiunea „Cum pot fi utilizate regulile pentru organizarea poștei electronice?” care se găsește mai sus în acest subiect de ajutor.