Partajarea de fișiere cu folderul Public

Folderul Public reprezintă o modalitate convenabilă de a partaja fișiere stocate pe computer. Aveți posibilitatea să partajați fișiere din acest folder cu alte persoane care utilizează același computer și cu persoane care utilizează alte computere din aceeași rețea. Orice fișier sau folder pe care îl plasați în folderul Public se partajează automat cu persoane care au acces la folderul Public.

Unde este folderul Public?

Există un singur folder public în Windows. Orice persoană cu un cont de utilizator pe computer partajează acest folder. Pentru a deschide folderul Public:

  1. Deschideți Documente făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi pe Documente.

  2. În panoul de navigare, sub Linkuri preferate, faceți clic pe Public. Dacă ați configurat panoul de navigare astfel încât folderul Public nu este vizibil sub Linkuri preferate, faceți clic Mai multe, apoi pe Public.

Imagine a folderului Public
Folderul Public

Cine poate accesa folderul Public?

Orice persoană cu un cont de utilizator și cu o parolă pe computer are posibilitatea să acceseze folderul Public, dar dvs. decideți dacă cineva din rețea are posibilitatea de a accesa folderul Public. Nu este posibil să alegeți ce persoane pot să acceseze folderul Public din rețea. Trebuie fie să acordați acces tuturor persoanelor din rețea, fie niciuneia. Totuși, aveți posibilitatea de a seta nivelul de permisiuni stabilind dacă cei care au acces din rețea la folderul Public pot doar să deschidă fișiere sau, de asemenea, să modifice și să creeze fișiere.

Dacă nu vă aflaţi într-un domeniu, este posibil, de asemenea, să activaţi partajarea protejată prin parolă. Aceasta limitează accesul din rețea la folderul Public la acele persoane care au un cont de utilizator și o parolă pe computerul dvs.

În mod implicit, accesul din rețea la folderul Public este dezactivat, în afară de cazul în care îl activați dvs.

Afișare totală

Pentru a controla cine poate accesa folderul Public

Dacă nu sunteți într-un domeniu, aveți posibilitatea de a limita accesul din rețea la folderul Public numai la acele persoane cu un cont utilizator și cu o parolă pentru acest computer. Pentru aceasta, activați partajarea protejată prin parolă.

  1. Deschideți Centru de rețea și partajare făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Panou de control, pe Rețea și Internet, apoi pe Centru de rețea și partajare.

  2. Faceți clic pe butonul săgeată Imagine cu butonul Săgeată de lângă Partajare protejată prin parolă, apoi faceți clic pe una dintre următoarele opțiuni:
    • Activare partajare protejată prin parolă

    • Dezactivare partajare protejată prin parolă

  3. Faceți clic pe Se aplică. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

Pentru a controla nivelul de acces la folderul Public

  1. Deschideți Centru de rețea și partajare făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Panou de control, pe Rețea și Internet, apoi pe Centru de rețea și partajare.

  2. Faceți clic pe butonul săgeată Imagine cu butonul săgeată de lângă Partajare folder Public, apoi faceți clic pe una dintre următoarele opțiuni:
    • Se activează partajarea, astfel încât oricine are acces la rețea poate deschide fișierele

    • Se activează partajarea, astfel încât oricine are acces la rețea poate deschide, modifica și crea fișiere

    • Dezactivare partajare (persoanele care sunt în log on pe acest computer pot încă accesa acest folder)

  3. Faceți clic pe Se aplică. Permisiune de administrator necesară Dacă vi se solicită o parolă de administrator sau o confirmare, tastați parola sau furnizați confirmarea.

Notă

  • Atunci când partajați folderul Public de pe computer cu alte persoane, acestea pot să deschidă și să vizualizeze fișierele stocate acolo ca și cum ar fi stocate pe computerele lor. Dacă le acordați permisiunea de a modifica fișiere, orice modificări pe care le efectuează vor modifica fișierele de pe computerul dvs.

Folderul Public reprezintă singura posibilitate de a partaja fișiere în Windows?

Nu. De asemenea, aveți posibilitatea de a partaja fișiere partajându-le direct din orice folder de pe computer, fără a le copia sau a le muta în folderul Public. Această metodă vă permite să controlați mai bine cu cine partajați fișiere în rețea. Vi se permite să selectați persoane la nivel individual și să setați nivelul de permisiuni de partajare pentru fiecare persoană.

Pentru informații despre când să partajați din folderul Public și când să partajați direct din alte foldere de pe computer, consultați Noțiuni esențiale despre partajarea de fișiere.

Ce se găsește în folderul Public?

Folderul Public nu conține niciun fișier până când nu se adaugă fișiere de către dvs. sau alte persoane care utilizează computerul. Folderul Public conține câteva subfoldere pentru a vă ajuta să vă organizați fișierele pe care le partajați. Majoritatea acestor foldere se organizează după tipul de conținut și includ:

  • Documente publice

  • Descărcări publice

  • Muzică publică

  • Imagini publice

  • Fișiere video publice

Ce ar trebui să stochez în folderul Public?

Aceasta depinde de dvs., dar, în general, ar trebui să plasați orice fișiere sau foldere pe care doriți să le partajați în folderul Public. Copiați sau mutați melodii pe care doriți să le partajați în folderul Muzică publică, fotografii în folderul Imagini publice ș.a.m.d. Folderul Public este un loc convenabil pentru orice fișiere pe care doriți să le partajați cu persoanele cărora le-ați acordat acces la folderul Public.

Nu ar trebui să plasați în folderul Public fișiere pe care nu doriți să le vadă nimeni sau pe care doriți să le acceseze numai anumite persoane. Luați în considerare partajarea lor dintr-un folder care nu este public. Pentru informații despre cum se partajează în acest mod, consultați Partajarea fișierelor cu altă persoană.