Depanarea problemelor la redarea fișierelor video în Windows Media Center

Iată câteva soluții ale problemelor des întâlnite la redarea fișierelor video în Windows Media Center.

Afișare totală

De ce nu pot să redau un fișier video?

Un fișier video nu se poate reda din unul dintre următoarele motive:

  • Fișierul este deteriorat sau este într-un format neacceptat. Încercați să deschideți fișierul într-un program de editare video și să îl resalvați într-un format acceptat. Pentru mai multe informații despre tipurile de fișiere video care sunt acceptate în Windows Media Center, consultați Tipuri de fișiere acceptate de Windows Media Center.

  • Poate fi o problemă cu codecul necesar pentru redarea fișierului. Dacă încercați să deschideți fișierul video în Windows Media Player, codecul corespunzător se poate descărca automat. Pentru informații despre codecuri, consultați Codecurile: întrebări frecvente. Pentru a porni Windows Media Player, procedați astfel:

    1. Pe ecranul de pornire din Windows Media Center, utilizați mouse-ul pentru a face clic pe Minimizare  Imagine a butonului Minimizare .
    2. Faceți clic pe Start  Imagine a butonului Start din bara de activități pe bara de activități, apoi faceți clic pe Windows Media Player.

De ce nu pot derula înainte sau înapoi un video?

Nu toate formatele video acceptă derularea înainte și înapoi.

De ce nu pot găsi un fișier video pe care l-am descărcat?

Este posibil să nu găsiți un fișier video pe care l-ați descărcat pe computerul Windows Media Center din unul dintre următoarele motive:

  • Fișierul video s-a descărcat într-un folder pe care Windows Media Center nu îl monitorizează pentru conținut video. Dacă ați descărcat un fișier video de pe un site Web, vi se va solicita să specificați locația unde copiați acel fișier video. Dacă descărcați cu regularitate fișiere video într-un anumit folder, se poate seta Windows Media Center să monitorizeze folderul, astfel încât toate fișierele video care se descarcă în folder se adaugă automat în biblioteca video Windows Media Center. Consultați Adăugarea fișierelor media digitale pentru a afla cum să setați Windows Media Center să monitorizeze un folder.

  • Windows Media Center nu are un codec pentru fișierul video. Dacă Windows Media Center nu are codecul, nu poate recunoaște fișierul ca video și nu îl poate afișa în Imagini + Video. Dacă încercați să deschideți fișierul în Windows Media Player, codecul se poate descărca automat.

  • Fișierul video nu se poate vizualiza în Windows Media Center și trebuie redat cu software-ul video pentru care s-a descărcat.

  • Fișierul video este protejat și drepturile de utilizare media pentru fișier au expirat sau au o problemă. În unele cazuri, poate fi necesară utilizarea Windows Media Player pentru a descărca drepturi de utilizare media actualizate pentru fișiere video care au fost achiziționate din magazine online. Pentru informații despre drepturile de utilizare media, consultați Administrarea drepturilor digitale Windows Media Player: întrebări frecvente.