Ce sunt informațiile media din Windows Media Player și de ce sunt acestea importante?

Informații media (denumite uneori „metadate”) reprezintă un termen general, utilizat pentru a descrie conținutul unui fișier media digital. Elementele următoare reprezintă câteva dintre tipurile generale de informații media pentru fișierele de muzică:

  • Titlu (numele melodiei)

  • Album (numele albumului în care apare melodia)

  • Artist album (numele artistului principal asociat cu albumul)

  • Artist participant (numele artiștilor care au interpretat melodia)

  • Gen (tipul de muzică)

  • Clasificare (numărul de stele la care a fost clasificată melodia de către dv. sau de către un furnizor de date)

Fiecare dintre elementele anterioare reprezintă un atribut al informațiilor media (denumit uneori „etichetă”). Alte tipuri de fișiere media digitale, cum ar fi fișierele video, înregistrările de programe TV sau imaginile, pot avea alte atribute care sunt relevante pentru tipul lor de conținut. De exemplu, un fișier conținând o înregistrare a unui program TV poate avea atributele „Actori” și „Serial”, iar un fișier imagine – atributele „Eveniment” și „Data preluării”.

De obicei, când un program sau un dispozitiv creează un fișier media digital, acesta adaugă la fișierul creat și unele informații media. De exemplu, când extrageți conținutul audio de pe un CD, Playerul descarcă de obicei din Internet informațiile media despre album și le adaugă la fișierele WMA sau MP3 pe care le creează pe computer. Dacă doriți, aveți posibilitatea să utilizați Playerul pentru a adăuga sau modifica manual informațiile media pentru elementele din bibliotecă.

Pentru a obține cele mai bune performanțe la utilizarea Playerului, este important ca fișierele să conțină informații media complete și corecte. Playerul se bazează pe aceste informații pentru a vă ajuta să organizați, să sortați și să găsiți elementele din bibliotecă. Pentru informații despre modul de adăugare sau de editare a informațiilor media, a se vedea Adăugarea sau editarea informațiilor media.