În anumite cazuri, este posibil să vă confruntați cu o problemă de computer sau o activitate care este neclară. Pentru a o înțelege, trebuie să știți cum să primiți ajutorul adecvat. Acest articol furnizează o prezentare generală a celor mai bune tehnici.

Utilizarea Ajutorului și Asistenței Windows

Ajutor și Asistență Windows este sistemul de ajutor predefinit pentru Windows. Este un loc unde se obțin răspunsuri rapide la întrebările comune, sugestii pentru depanare și instrucțiuni de lucru. Dacă aveți nevoie de ajutor cu un program care nu face parte din Windows, va trebui să consultați Ajutorul programului (vedeți „Obținerea ajutorului cu un program” mai jos).

Pentru a deschide Ajutor și Asistență Windows, faceți clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi pe Ajutor și Asistență.

Obținerea celor mai recente subiecte de Ajutor

Dacă sunteți conectat la Internet, asigurați-vă că Ajutor și Asistență Windows este setat la Ajutor online. Ajutorul online include noi subiecte de Ajutor și cele mai recente versiuni ale subiectelor existente.

  1. Faceți clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi pe Ajutor și asistență.
  2. În bara de instrumente din Ajutor și asistență Windows, faceți clic pe Opțiuni, apoi pe Setări.

  3. Sub Rezultate căutare, bifați caseta de selectare Se îmbunătățesc rezultatele căutării, utilizând Ajutorul online (recomandat), apoi faceți clic pe OK. Cuvintele Ajutor online se vor afișa în colțul dreapta jos al ferestrei Ajutor și asistență, atunci când sunteți conectat.

Căutarea în Ajutor

Cea mai rapidă metodă pentru a obține ajutor este să tastați un cuvânt sau două în caseta de căutare. De exemplu, pentru a obține informații despre rețelele fără fir tastați rețea fără fir, apoi apăsați Enter. Va apărea o listă de rezultate, cele mai utile fiind afișate în partea de sus. Faceți clic pe unul din rezultate pentru a citi subiectul.

Imagine a casetei Căutare în Ajutor și Asistență Windows
Caseta de căutare din Ajutor și Asistență Windows

Răsfoirea în Ajutor

Aveți posibilitatea să răsfoiți subiectele de Ajutor după temă. Faceți clic pe butonul Răsfoire AjutorImagine a butonului Răsfoire Ajutor în Ajutor și Asistență Windows, apoi faceți clic pe un element din lista de titluri de subiecte care apare. Titlurile temelor pot conține subiecte de Ajutor sau alte titluri de teme. Faceți clic pe un subiect de Ajutor pentru a-l deschide sau faceți clic pe alt titlu pentru a adânci căutarea în lista tematică.
Imagine a răsfoirii subiectelor de Ajutor după subiect în Ajutor și Asistență Windows
Răsfoirea subiectelor de Ajutor după temă

Obținerea ajutorului pentru un program

Aproape fiecare program este însoțit de propriul sistem de Ajutor predefinit.

Pentru a deschide sistemul Ajutor al unui program:

  • În meniul Ajutor al programului, faceți clic pe primul element din listă, cum ar fi „Vizualizare Ajutor”, „Subiecte de Ajutor” sau o formulă similară. (Acest text poate varia.)
    – sau –
    Faceți clic pe butonul Ajutor.

    Sfat

    • De asemenea, aveți posibilitatea să accesați Ajutorul apăsând F1. Această tastă funcțională deschide Ajutorul în aproape orice program.

Obținerea ajutorului pentru casete de dialog și ferestre

La fel ca ajutorul specific programelor, unele casete de dialog și ferestre conțin linkuri la subiecte de Ajutor despre funcțiile lor specifice. Dacă observați un semn de întrebare în interiorul unui cerc sau al unui pătrat sau un link text colorat și subliniat, faceți clic pe el pentru a deschide subiectul de Ajutor.

Imagine a linkurilor de Ajutor în casete de dialog și în ferestre
Linkuri Ajutor în casete de dialog și ferestre

Obținerea ajutorului de la alți utilizatori Windows

Dacă aveți o întrebare la care nu pot răspunde informațiile de Ajutor, căutați ajutor de la alți utilizatori Windows.

Invitarea unei persoane să vă ajute prin Asistență la distanță

Dacă aveți un prieten sau un membru de familie care este expert în computere, aveți posibilitatea să-l invitați să se conecteze din computerul său la computerul dvs prin Asistență la distanță. Acea persoană poate vedea apoi ecranul computerului dvs. și discuta cu dvs. despre ceea ce vedeți amândoi. Cu permisiunea dvs., persoana care vă oferă ajutor controlează computerul de la distanță, ceea ce îi va permite să rezolve problema direct. Pentru mai multe informații, consultați Asistență la distanță Windows: Întrebări frecvente

Utilizarea resurselor de pe Web

Webul conține o vastă cantitate de informații, astfel că există o șansă mare ca răspunsul la întrebările pe care le aveți să fie undeva între acele miliarde de pagini Web. Prin urmare, o căutare generală pe Web este un loc bun pentru a începe cercetarea.

Dacă nu găsiți ceea ce aveți nevoie utilizând o căutare generală, încercați să căutați pe site-uri Web care se concentrează asupra problemelor Windows sau de computer. Iată patru locuri indicate unde să căutați:

Obținerea ajutorului de la profesioniști

Dacă tot ce ați încercat nu vă ajută, aveți posibilitatea să obțineți ajutor de la un profesionist în suport tehnic - cineva care are ca slujbă rezolvarea problemelor computerelor. De obicei, un profesionist în suport tehnic se poate contacta prin telefon, prin poșta electronică sau printr-o conversație online.

Alegerea persoanei de contact depinde de modul în care ați obținut Windows. Dacă ați cumpărat un computer nou și Windows era deja instalat pe el, asistența vă este oferită de către producătorul de computere. Dacă ați cumpărat Windows separat, asistența vă este furnizată de Microsoft. Asistența poate fi cu plată sau gratis, în funcție de termenii achiziționării și de cererile anterioare de asistență.

Pentru opțiunile de asistență a clienților care se aplică pentru computer, inclusiv numere de telefon, faceți clic pe butonul Întrebați din partea de sus a ferestrei Ajutor și Asistență Windows.