Gestionarea ferestrelor multiple


Dacă agreați deschiderea mai multor programe odată, este o idee bună să înțelegeți cum sunt organizate ferestrele de programe în bara de activități și cum se pot sorta rapid. Învățarea gestionării mai multor ferestre simplifică accesarea rapidă a unei ferestre și aranjarea ferestrelor deschise într-o modalitate cât mai practică.

Examinarea ferestrelor utilizând bara de activități

Toate ferestrele deschise sunt reprezentate prin butoane în bara de activități. Dacă există mai multe ferestre deschise (de exemplu, dacă se deschid mai multe fișiere într-un singur program sau dacă se deschid mai multe instanțe ale aceluiași program, de exemplu un browser Web), Windows grupează automat ferestrele deschise din același program într-un singur buton pe bara de activități, neetichetat. Aveți posibilitatea să indicați spre un buton din bara de activități pentru a vedea o examinare ca imagine redusă a ferestrei sau a ferestrelor pe care le reprezintă.

Pentru a examina ferestrele deschise utilizând Aero Peek

  1. Indicați spre un buton de program de pe bara de activități.

  2. Indicați spre o imagine redusă. Toate celelalte ferestre se estompează temporar, pentru a dezvălui fereastra selectată.

  3. Indicați cu mouse-ul către o altă imagine redusă, pentru a examina o altă fereastră.

Pentru a restaura vizualizarea desktopului, indicați cu mouse-ul în afara imaginilor reduse.

Sfat

  • Pentru a deschide fereastra pe care o examinați, faceți clic pe imaginea redusă.

Dacă nu doriți să grupați butoanele de pe bara de activități, această opțiune se poate dezactiva. Dar, fără grupare, este posibil să nu mai vedeți toate butoanele în același timp.

Pentru a dezactiva gruparea butoanelor similare din bara de activități

  1. Deschideți Proprietățile pentru Bara de activități și meniul Start, făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, pe Panou de control, pe Aspect și personalizare, apoi pe Bara de activități și meniul Start.

  2. Pe fila Bară de activități, sub Aspect bară de activități, selectați Nu se combină niciodată din meniul Butoane din bara de activități, apoi faceți clic pe OK.

Pentru mai multe informații despre particularizarea butoanelor de pe bara de activități, consultați Modificarea modului în care apar butoanele în bara de activități.

Examinarea ferestrelor deschise utilizând Răsturnare Aero 3D

Cu Răsturnare 3D, examinați rapid toate ferestrele deschise (de exemplu, fișierele, folderele și documentele deschise) fără a trebui să faceți clic pe bara de activități. Răsturnare 3D afișează ferestrele deschise într-o stivă. Deasupra stivei, se va vedea o fereastră deschisă. Pentru a vedea alte ferestre, parcurgeți stiva.

Imagine a ferestrelor în vizualizare Răsfoire 3D
Comutarea între ferestre utilizând Răsturnare 3D

Pentru comutarea între ferestre utilizând Răsturnare 3D

  1. Apăsați tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows +Tab pentru a deschide Răsturnare 3D.
  2. În timp ce țineți apăsată tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows, apăsați de mai multe ori tasta Tab sau mișcați rotița mouse-ului pentru a trece de la o fereastră la alta.
  3. Eliberați tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows pentru a afișa prima fereastră din stivă. Sau, faceți clic în orice parte a oricărei ferestre din stivă pentru a o afișa.
    Pentru a închide Răsturnare 3D, eliberați tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows +Tab.

Sfat

  • O altă modalitatea de a utiliza Răsturnare 3D este să apăsați Ctrl + tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows+Tab pentru a menține deschis Răsturnare 3D. Apoi apăsați tasta Tab pentru a trece de la o fereastră la alta. (De asemenea, se poate apăsa Săgeată la dreapta sau Săgeată în jos pentru a trece înainte cu o fereastră, sau Săgeată la stânga sau Săgeată în sus pentru a trece înapoi cu o fereastră.) Apăsați Esc pentru a închide Răsturnare 3D.

Notă

  • Răsturnare 3D și examinarea ferestrelor din bara de activități vor funcționa doar dacă placa video a computerului poate afișa efectele vizuale complexe din Windows. Pentru mai multe informații despre remedierea problemelor cu experiența desktop Aero, căutați în Ajutor și Asistență „depanator aero”.

Saltul la o fereastră

O altă modalitate de a schimba rapid fereastra deschisă în care se lucrează este apăsarea tastelor Alt+Tab. Când apăsați Alt+Tab, veți vedea o listă a tuturor fișierelor deschise.

Pentru a selecta un fișier, apăsați și țineți apăsată tasta Alt și continuați să apăsați Tab până când va fi evidențiat fișierul pe care doriți să-l deschideți. Eliberați tastele pentru a deschide fereastra selectată.

Imagine a examinărilor care apar în momentul în care apăsați Alt+Tab
Comutarea între ferestre utilizând Alt+Tab

Sfat

  • De asemenea, aveți posibilitatea să apăsați Ctrl+Alt+Tab pentru a menține deschisă caseta de dialog. Apoi apăsați tasta Tab pentru a trece de la o fereastră la alta. Dacă apăsați Enter, se deschide fereastra selectată. Dacă apăsați Esc, se închide caseta de dialog.

Aranjarea ferestrelor

Aranjați ferestrele deschise într-una din următoarele trei modalități:

  • În cascadă, ceea ce înseamnă că ferestrele sunt adunate într-o singură stivă, dar dispuse în evantai pentru a li se vedea titlurile.

  • Stivuite, ceea ce înseamnă că ferestrele sunt dispuse într-una sau mau multe stive verticale, în funcție de numărul ferestrelor deschise.

  • Alăturate, ceea ce înseamnă că fiecare fereastră deschisă, dar nu maximizată, este plasată pe desktop pentru ca toate să se vadă în același timp.

Imagine a ferestrelor aranjate în cascadă, în stivă verticală și una lângă alta
Aranjarea ferestrelor în cascadă (stânga), într-o stivă verticală (centru) sau alăturate (dreapta)

Pentru aranjarea ferestrelor deschise, faceți clic cu butonul din dreapta pe o zonă goală din bara de activități, apoi faceți clic pe Ferestre în cascadă, Afișare ferestre în stivă sau Afișare ferestre alăturate.

Sfat

  • De asemenea, se poate utiliza funcția de fixare pentru a aranja alăturat două ferestre, dacă utilizați un ecran pe un singur monitor. Glisați bara de titlu a unei ferestre spre stânga sau spre dreapta ferestrei, până ce apare un contur al ferestrei extinse, apoi eliberați mouse-ul pentru a extinde fereastra. Repetați acest proces cu o a doua fereastră, pentru a le aranja alăturat. (Dacă utilizați mai multe monitoare, ferestrele vor fi fixate la extremitatea dreaptă sau stângă a zonei afișate pe ambele monitoare.)

Redimensionarea ferestrelor utilizând fixarea

Aveți posibilitatea să utilizați funcția de fixare pentru a redimensiona automat ferestrele deschise și pentru a utiliza eficient o parte din spațiul disponibil pe desktop.

Pentru a extinde ferestrele vertical pe desktop

  1. Indicați spre muchia de sus sau de jos a unei ferestre deschise, până când indicatorul mouse-ului se transformă într-o săgeată cu două capete Imagine a unei săgeți verticale care indică faptul că înălțimea ferestrei este pregătită pentru redimensionare.
  2. Glisați muchia ferestrei către partea de sus sau de jos a ecranului, pentru a extinde fereastra la înălțimea desktopului. Lățimea ferestrei rămâne așa cum este.

Pentru a readuce fereastra la dimensiunea inițială, glisați bara de titlu mai departe de partea de sus a desktopului sau glisați marginea de jos a ferestrei mai departe de partea de jos a desktopului.

Pentru a maximiza o fereastră astfel încât să umple tot desktopul

  1. Glisați bara de titlu a ferestrei spre partea de sus a ecranului. Conturul ferestrei se extinde pentru a umple ecranul.

  2. Eliberați fereastra pentru a o extinde pe toată dimensiunea desktopului.

Pentru a readuce fereastra la dimensiunea inițială, glisați bara de titlu mai departe de partea de sus a ecranului.

Minimizarea tuturor ferestrelor deschise și afișarea desktopului

Pentru a vedea desktopul fără a închide ferestrele deschise, minimizați toate ferestrele odată, făcând clic pe butonul Afișare desktop alăturat zonei de notificare din capătul barei de activități.

De asemenea, aveți posibilitatea să examinați temporar sau să „trageți cu ochiul” la desktop prin simpla direcționare a mouse-ului către butonul Afișare desktop. Ferestrele deschise nu sunt minimizate, dar se estompează privirii pentru a dezvălui desktopul. Pentru a afișa din nou ferestrele, doar mutați mouse-ul mai departe de butonul Afișare desktop.

Imagine a ferestrelor de pe desktop minimizate temporar
Examinare rapidă a desktopului utilizând Aero Peek

Sfat

  • Pentru a minimiza toate ferestrele deschise utilizând tastatura, apăsați tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows +M. Pentru a restaura ferestrele minimizate, apăsați tasta siglă WindowsImagine a tastei siglă Windows +Shift+M.