Ajutor pentru contul Outlook.com

Outlook.com

Cont închis

Închiderea contului

Atunci când închideți contul Microsoft (adresa de e-mail și parola utilizate cu Outlook.com), e-mailurile și persoanele dvs. de contact sunt șterse de pe serverele noastre și nu pot fi recuperate. Adresa de e-mail va fi eliberată la 60 de zile după ce vă închideți contul și poate fi utilizată apoi de altcineva. Dacă utilizați contul Microsoft cu alte servicii Microsoft, nu le veți mai putea accesa. Obțineți mai multe informații despre efectele Închiderii unui cont Microsoft sau aflați Cum îmi închid contul Microsoft?

În cazul în care contul dvs. a fost închis din cauza lipsei de activitate

Pentru a vă păstra contul Outlook.com activ, trebuie să vă conectați la cont cel puțin odată la 365 de zile. După 365 de zile de inactivitate, e-mailurile, persoanele de contact și contul dvs. vor fi șterse și nu vor mai putea fi recuperate.

În cazul în care contul dvs. a fost închis din cauza activităților problematice din cont

Outlook.com utilizează tehnologii anti-spam pentru identificarea conturilor problematice. În cazul în care contul dvs. este utilizat pentru a trimite mesaje de e-mail care declanșează filtre de spam sau pentru a trimite o cantitate mare de mesaje care nu pot fi livrate - contul poate fi închis.

Dacă primiți un mesaj de eroare care spune că aveți contul închis, puteți remite o cerere de asistență. Accesați pagina de asistență pentru e-mail. Vă vom ajuta să vă recuperați contul cât mai rapid posibil.

Dacă primiți un mesaj de eroare care spune că aveți contul blocat temporar, consultați Cont blocat temporar

Pentru mai mult ajutor legat de închiderea contului dvs., contactați asistența pentru clienți.

Aveți nevoie de ajutor suplimentar?

Căutați ajutor cu aplicația Outlook pentru desktop.

Aveți idei pentru Outlook.com? Am dori să ni le spuneți.

Nu puteți accesa Outlook.com? Este posibil să fie o problemă la noi.