Erori la trimiterea sau la primirea e-mailurilor

Outlook.com

Outlook.com nu mă lasă să trimit un e-mail

Pentru a contribui la descurajarea spammerilor și a reduce cantitatea de mesaje de e-mail nedorite pe care le primiți, Outlook.com impune limite în ceea ce privește volumul și tipul de e-mail care se pot trimite. Iată cele mai uzuale erori pe care le puteți vedea și ce puteți face pentru a remedia problema.

Măriți limitele prin verificarea contului

Măriți limitele accesând pagina web Adăugați un telefon și introducând un număr de telefon. Vă vom trimite un cod de verificare pe care îl puteți introduce în pagină. Acesta ne ajută să verificăm că sunteți proprietarul contului și nu un spammer. Conturile verificate beneficiază de limite mai mari în privința volumului și conținutului de e-mail.

Sfaturi despre verificarea contului

Dacă solicitați să vi se trimită codul prin SMS, acesta este format din numerele din corpul mesajului, nu din numerele din antet.

SMS cu un cod.

Dacă telefonul dvs. nu poate primi SMS-uri, puteți să solicitați să vi se trimită codul printr-un apel telefonic automat. Fiți gata să notați codul.

Poate că ezitați să ne dați numărul de telefon. Înțelegem acest lucru - în prezent cu toții suntem invadați de marketing. Spunem doar atât: Microsoft nu vă vinde niciodată informațiile de securitate și nu le utilizează pentru marketing și nici în alt scop. Punct. Vă respectăm confidențialitatea.

  • Din cauza unor întârzieri în rețea, pot trece câteva minute până la primirea codului. Dacă nu l-ați primit după 15 minute, solicitați alt cod.

  • Verificați de două ori dacă telefonul poate primi SMS-uri. Trimiterea de SMS-uri nu este disponibilă în toate țările sau regiunile sau de la toți furnizorii.

  • Pentru a-i opri pe spammeri, vă solicităm să introduceți câteva litere și numere care apar într-o imagine. Obțineți mai multe informații despre cum să introduceți caracterele.

Limita pentru mesajele zilnice

Pentru a-i descuraja pe spammeri, limităm numărul de mesaje de e-mail pe care le poate trimite un cont Outlook.com într-o zi.

Pe telefonul dvs.

Limita zilnică este mai joasă pentru e-mailuri trimise de pe dispozitivul dvs. mobil prin EAS sau POP. Pentru a trimite un e-mail pe care l-ați scris pe dispozitivul mobil:

  1. Salvați mesajul ca schiță, ca să nu îl pierdeți. Pentru a-l salva pe un Windows Phone, atingeți pictograma Ștergere. Veți fi întrebat dacă doriți să Salvați sau ștergeți mesajele. Atingeți Salvare.

  2. Conectați-vă la Outlook.com pe PC, deschideți schița și faceți clic pe Trimitere.

Pe PC

Dacă ați atins limita zilnică pentru e-mailuri trimise pe web, încercați următoarele:

  1. Faceți clic pe Salvare schiță pentru a salva mesajul.

  2. Dacă nu ați făcut deja acest lucru, măriți limita pentru mesajele zilnice accesând pagina web Adăugați un telefon și verificându-vă contul.

Prea mulți destinatari pentru un singur e-mail

De asemenea, limităm numărul de destinatari pe care îi puteți avea pentru orice e-mail. Dacă primiți o eroare, încercați aceasta:

  1. Mesajul de eroare vă va arăta numărul de destinatari cărora le puteți trimite un mesaj. Eliminați unii destinatari din e-mail, astfel încât să vă aflați sub limită, apoi încercați din nou să îl trimiteți.

  2. Dacă nu ați făcut deja acest lucru, măriți limita pentru mesajele zilnice accesând pagina web Adăugați un telefon și verificându-vă contul.

Conținutul din mesajul dvs. a declanșat filtrele noastre pentru mesajele nedorite

Blocăm trimiterea mesajelor atunci când conținutul este considerat e-mail nedorit de filtrele Outlook.com pentru mesajele nedorite. Ocazional, mesaje de e-mail legitime sunt blocate și considerate nedorite. Dacă mesajul dvs. este blocat, încercați următoarele:

  1. Modificați conținutul mesajului pentru a-l face să pară mai puțin suspect, apoi încercați să-l trimiteți din nou.

  2. Dacă nu ați făcut deja acest lucru, măriți limita pentru mesajele zilnice accesând pagina web Adăugați un telefon și verificându-vă contul.

Pentru mai mult ajutor privind problemele la trimiterea e-mailurilor, contactați asistența pentru clienți.

Aveți nevoie de ajutor suplimentar?

Căutați ajutor cu aplicația Outlook pentru desktop.

Aveți idei pentru Outlook.com? Am dori să ni le spuneți.

Nu puteți accesa Outlook.com? Este posibil să fie o problemă la noi.