Restaurarea computerului pornind de la o copie backup a imaginii sistemului


O imagine de sistem se poate utiliza pentru a restaura conținutul computerului dacă se întâmplă ca hard diskul sau întregul computer să nu mai funcționeze. Pentru mai multe informații despre imaginile de sistem, consultați Ce este o imagine de sistem?

Avertisment

  • Când restaurați computerul pornind de la o imagine de sistem, aceasta este o restaurare completă. Nu este posibilă alegerea unor elemente individuale pentru a fi restaurate, iar toate programele curente, setările de sistem și fișierele vor fi înlocuite cu cele din imaginea de sistem.

Înainte de a începe, asigurați-vă că este disponibil suportul amovibil pe care este stocată copia de rezervă, dacă este cazul. De asemenea, asigurați-vă că discul pe care restaurați copia de rezervă este de aceeași dimensiune sau mai mare decât discul pe care l-ați copiat.

Afișare totală

Pentru a restaura utilizând Panoul de control Recuperare (recomandat)

Dacă computerul încă funcționează și puteți accesa Panoul de control sau dacă doriți să restaurați copia de rezervă cu imaginea de sistem pe un alt computer, urmați acești pași:

  1. Deschideți Recuperare făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi făcând clic pe Panou de control. În caseta de căutare, tastați recuperare, apoi faceți clic pe Recuperare.

  2. Faceți clic pe Metode complexe de recuperare.

  3. Faceți clic pe Utilizați o imagine de sistem creată anterior pentru a recupera computerul, apoi urmați pașii.

Pentru a restaura utilizând opțiunile de recuperare preinstalate

Dacă nu puteți accesa Panoul de control și nu aveți un disc de instalare Windows sau un disc de reparare a sistemului, utilizați această metodă pentru a restaura computerul:

  1. Reporniți computerul utilizând butonul de alimentare al computerului.

  2. Alegeți una dintre următoarele variante:

    • În cazul în care computerul are instalat un singur sistem de operare, țineți apăsată tasta F8 în timp ce computerul repornește. Trebuie să apăsați pe F8 înainte de apariția siglei Windows. Dacă apare sigla Windows, încercați din nou.

    • În cazul în care computerul are mai multe sisteme de operare, utilizați tastele săgeată pentru a evidenția sistemul de operare pe care doriți să îl porniți, apoi apăsați pe F8.

  3. Pe ecranul Opțiuni de încărcare complexe, utilizați tastele săgeți pentru a evidenția Reparare computer, apoi apăsați Enter.

  4. Selectați o structură a tastaturii, apoi faceți clic pe Următorul.

  5. Selectați un nume de utilizator, tastați parola, apoi faceți clic pe OK.

  6. În meniul Opțiuni recuperare sistem, faceți clic pe Recuperare imagine sistem, apoi urmați instrucțiunile.

Pentru a restaura utilizând un disc de instalare Windows sau un disc de reparare a sistemului

Dacă nu puteți accesa Panoul de control, aveți posibilitatea să restaurați computerul utilizând un disc de instalare Windows sau un disc de reparare a sistemului, dacă aveți.

  1. Introduceți discul de instalare sau discul de reparare a sistemului.

  2. Reporniți computerul utilizând butonul de alimentare al computerului.

  3. Dacă vi se solicită, apăsați orice tastă pentru a porni computerul de pe discul de instalare sau de pe discul de reparare a sistemului.

    Dacă computerul nu este configurat să pornească de pe CD sau DVD, verificați informațiile furnizate cu computerul. Poate fi necesar să modificați setările BIOS ale computerului. Pentru informații despre ce setări să modificați, verificați site-ul Web al producătorului computerului. Pentru mai multe informații despre BIOS, consultați BIOS: întrebări frecvente.

  4. Alegeți setările de limbă, apoi faceți clic pe Următorul.

  5. Faceți clic pe Reparare computer.

    Acest pas se aplică doar dacă utilizați un disc de instalare Windows.

  6. Selectați o opțiune de recuperare, apoi faceți clic pe Următorul.



Aveți nevoie de ajutor suplimentar?