TERMENII LICENȚEI SOFTWARE MICROSOFT

MICROSOFT SECURITY ESSENTIALS

Aceşti termeni ai licenţei reprezintă un contract între Microsoft Corporation (sau una dintre companiile afiliate, în funcţie de zona în care locuiţi) şi dvs. Vă rugăm să îi citiţi. Aceşti termeni se aplică produsului software indicat mai sus, care include şi suportul fizic pe care aţi primit produsul, dacă este cazul. De asemenea, termenii se aplică tuturor

  • versiunilor ulterioare ale produsului software (inclusiv actualizărilor şi suplimentelor),

  • actualizărilor Microsoft,

  • suplimentelor Microsoft,

  • serviciilor Microsoft prin Internet şi

  • serviciilor de asistenţă Microsoft

pentru acest produs software, cu excepţia cazului în care alţi termeni însoţesc elementele respective. În asemenea cazuri, se aplică termenii respectivi.

Utilizând produsul software, acceptaţi aceşti termeni. Dacă nu acceptaţi aceşti termeni, nu utilizaţi produsul software.

Conform descrierii de mai jos, instalarea sau utilizarea produsului software reprezintă, de asemenea, consimţământul dvs. pentru transmiterea anumitor informaţii standard despre computer în timpul validării şi pentru descărcarea şi instalarea automată a anumitor actualizări, precum şi pentru serviciile prin Internet.

Dacă respectaţi aceşti termeni ai licenţei, aveţi drepturile de mai jos.

  1. DREPTURI DE INSTALARE ŞI UTILIZARE.

    1. Utilizare la domiciliu. Dacă sunteţi un utilizator de la domiciliu, aveţi dreptul să instalaţi şi să utilizaţi oricâte copii ale produsului software pe dispozitivele dvs. personale pentru utilizarea de către persoanele care locuiesc la domiciliul dvs.

    2. Microîntreprinderi. Dacă administraţi o microîntreprindere, aveţi dreptul să instalaţi şi să utilizaţi produsul software pe maximum zece (10) dispozitive din cadrul acesteia.

    3. Restricţii. Produsul software nu poate fi utilizat pe dispozitive aflate în proprietatea instituţiilor guvernamentale sau din mediul educaţional.

    4. Separarea componentelor. Componentele produsului software sunt licenţiate ca un întreg. Nu aveţi dreptul să separaţi componentele şi să le instalaţi pe dispozitive diferite.

    5. Programe Microsoft incluse. Produsul software poate conţine alte programe Microsoft. Termenii licenţei care însoţesc programele respective reglementează utilizarea acestora de către dvs.

  2. VALIDARE.

    1. Produsul software poate determina ocazional software-ul sistemului de operare să efectueze verificări de validare a software-ului sistemului de operare, în funcţie de tipul sistemului dvs. De operare.

    2. Validarea verifică dacă sistemul de operare al computerului dvs. a fost activat şi dacă este licenţiat în mod corespunzător. De asemenea, validarea vă permite să utilizaţi anumite caracteristici ale software-ului sistemului de operare sau să obţineţi beneficii suplimentare.

    3. Dacă se efectuează validarea, software-ul sistemului de operare va trimite către Microsoft informaţii despre produsul software şi despre software-ul sistemului de operare. Aceste informaţii includ versiunea produsului software şi a software-ului sistemului de operare. Microsoft nu utilizează informaţiile pentru a vă identifica sau pentru a lua legătura cu dvs. Prin utilizarea produsului software, sunteţi de acord cu transmiterea acestor informaţii. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi www.microsoft.com/genuine/downloads/PrivacyInfo.aspx.

    4. Dacă, după o verificare de validare, se constată că software-ul sistemului de operare nu este licenţiat corespunzător, produsul software pe care îl instalaţi poate fi dezactivat sau funcţionalitatea software-ului sistemului de operare poate fi afectată, în funcţie de tipul sistemului dvs. de operare şi de legislaţia în vigoare. De exemplu, poate fi necesară reactivarea software-ului sistemului de operare sau puteţi să primiţi mementouri privind obţinerea unei copii licenţiate în mod corespunzător a software-ului sistemului de operare; de asemenea, este posibil să nu puteţi utiliza în continuare anumite caracteristici ale software-ului sistemului de operare sau să nu puteţi obţine anumite actualizări, upgrade-uri ori servicii de la Microsoft.

    5. Actualizările şi upgrade-urile pentru software-ul sistemului de operare se pot obţine numai de la Microsoft sau din surse autorizate. Pentru informaţii suplimentare privind obţinerea actualizărilor din surse autorizate, consultaţi www.microsoft.com/genuine/downloads/faq.aspx.

  3. SERVICII PRIN INTERNET. Împreună cu produsul software, Microsoft oferă servicii prin Internet. Microsoft are dreptul să modifice sau să înceteze prestarea acestora în orice moment.

    1. Consimţământ privind Serviciile prin Internet. Caracteristicile produsului software descrise mai jos şi în Angajamentul de respectare a confidenţialităţii pentru Microsoft Security Essentials se conectează prin Internet la sistemele de computere ale Microsoft sau ale furnizorului de servicii. În anumite cazuri, nu veţi primi o notificare separată la realizarea conexiunilor. În anumite cazuri, puteţi să dezactivaţi aceste caracteristici sau să nu le utilizaţi. Pentru informaţii suplimentare despre aceste caracteristici, consultaţi pagina go.microsoft.com/fwlink/?LinkId=148744. Prin utilizarea acestor caracteristici, sunteţi de acord cu transmiterea informaţiilor menţionate mai sus. . Microsoft nu utilizează informaţiile pentru a vă identifica sau pentru a lua legătura cu dvs.

      1. Informaţii despre computer. Caracteristicile următoare utilizează protocoale Internet, care transmit sistemelor corespunzătoare informaţiile despre computer, cum ar fi adresa dvs. IP (Internet Protocol), tipul sistemului de operare şi al browserului, denumirea şi versiunea produsului software pe care îl utilizaţi, precum şi codul de limbă al dispozitivului pe care este instalat produsul software. Microsoft utilizează aceste informaţii pentru a vă pune la dispoziţie serviciile prin Internet.

        • Actualizări. Implicit, produsul software va descărca automat actualizările definiţiilor. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi angajamentul de respectare a confidenţialităţii de la adresa go.microsoft.com/fwlink/?LinkId=148744.

        • Eliminarea software-ului rău intenţionat. În timpul scanărilor planificate şi când selectaţi această acţiune, produsul software va verifica şi va elimina anumite programe rău intenţionate („Malware”) cu un grad mare de risc, stocate pe dispozitivul dvs. Atunci când produsul software verifică dispozitivul pentru a detecta Software rău intenţionat, va fi trimis spre Microsoft un raport cu privire la orice Software rău intenţionat detectat sau conţinând erorile care au apărut în timp ce produsul software verifică prezenţa Software-ului rău intenţionat, informaţii specifice legate de detectare, erori apărute în timp ce produsul software verifica prezenţa Software-ului rău intenţionat, precum şi alte informaţii referitoare la dispozitivul dvs.; raportul ne va ajuta să îmbunătăţim acest produs, precum şi alte produse şi servicii Microsoft. Raportul nu conţine nicio informaţie care să vă identifice.

        • Programe software potenţial nedorite. Produsul software va căuta în computer programe software rău intenţionate cu un grad de risc redus sau mediu, incluzând, fără limitare, programe spion şi alte programe software potenţial nedorite („Programe software potenţial nedorite”). Produsul software va elimina sau va dezactiva Programele software potenţial nedorite cu un grad de risc redus sau mediu numai dacă sunteţi de acord. Ca urmare a eliminării sau a dezactivării acestor Programe software potenţial nedorite, alte programe software de pe computerul dvs. pot să nu mai funcţioneze sau este posibil să încălcaţi licenţa de utilizare a altor programe software de pe computer, în cazul în care celelalte programe software au instalat pe computerul dvs. aceste Programe software potenţial nedorite ca o condiţie de utilizare a celorlalte programe software. Vă recomandăm să citiţi contractele de licenţă pentru celelalte programe software înainte de a autoriza eliminarea acestor Programe software potenţial nedorite. Prin utilizarea acestui produs software, este posibil ca dvs. sau sistemul dvs. să eliminaţi ori să dezactivaţi şi alte programe software care nu sunt Programe software potenţial nedorite.

        • Participarea la Microsoft Active Protection Service (MAPS). Comunitatea antimalware Microsoft Active Protection Service (MAPS) este o comunitate globală bazată pe voluntariat, care include utilizatorii Microsoft Security Essentials. La instalarea iniţială, utilizatorii vor fi înscrişi implicit pentru participarea la MAPS ca membri la nivelul de bază. Pentru membrii la nivelul de bază, dacă produsul software este activat, MAPS poate raporta la Microsoft informaţii despre Malware şi alte forme de Software potenţial nedorit. Dacă un raport MAPS include detalii despre Malware sau Software potenţial nedorit pe care este posibil ca produsul software să îl elimine, MAPS va descărca semnătura cea mai recentă necesară în acest scop. Este posibil ca MAPS să găsească şi elemente „fals-pozitive“ (situaţiile în care elementele identificate iniţial ca Malware să nu fie, de fapt, Malware) şi să le remedieze. În unele cazuri, este posibil să se trimită în mod neintenţionat informaţii personale la Microsoft. Totuşi, Microsoft nu va utiliza aceste informaţii pentru a vă identifica sau pentru a lua legătura cu dvs. Pentru detalii suplimentare despre MAPS şi despre informaţiile pe care această caracteristică le trimite la Microsoft, consultaţi angajamentul de respectare a confidenţialităţii, disponibil la go.microsoft.com/fwlink/?LinkId=148744.

        • Rapoarte de eroare. Produsul software trimite automat rapoarte de eroare la Microsoft; aceste rapoarte descriu componentele produsului software care au generat erori. Nu vor fi trimise fişiere sau exporturi de memorie, cu excepţia situaţiilor în care alegeţi să le trimiteţi. Pentru informaţii suplimentare despre Rapoartele de eroare, consultaţi pagina go.microsoft.com/fwlink/?LinkId=148744.

        • Windows Update; Microsoft Update. Produsul software activează actualizările automate de la Windows Update şi Microsoft Update. Pentru a permite funcţionarea corespunzătoare a serviciilor Windows Update şi Microsoft Update în cadrul produsului software, vor fi necesare periodic actualizări sau descărcări pentru serviciul Windows Update şi/sau Microsoft Update, iar acestea vor fi descărcate şi instalate fără ca dvs. Să mai fiţi notificat.

      2. Utilizarea informaţiilor. Avem dreptul să utilizăm informaţiile despre computer, rapoartele de eroare, informaţiile CEIP şi rapoartele privind Programele software rău intenţionate pentru a ne îmbunătăţi produsele software şi serviciile. De asemenea, avem dreptul să le partajăm cu alte părţi, cum ar fi distribuitorii de produse hardware şi software. Aceştia pot utiliza informaţiile pentru a îmbunătăţi modul în care produsele lor funcţionează cu produse software Microsoft.

  4. SFERA DE ACŢIUNE A LICENŢEI. Produsul software nu este vândut, ci se află sub licenţă de utilizare. Prezentul contract vă acordă numai anumite drepturi pentru utilizarea produsului software. Microsoft îşi rezervă toate celelalte drepturi. Cu excepţia situaţiei în care legislaţia în vigoare vă acordă mai multe drepturi, în ciuda acestei limitări, aveţi dreptul să utilizaţi produsul software numai conform prevederilor exprese ale prezentului contract. Procedând astfel, trebuie să respectaţi toate limitările de natură tehnică ale produsului software, care vă permit să îl utilizaţi numai în anumite moduri. Nu aveţi dreptul

    • să încălcaţi nicio limitare de natură tehnică a produsului software;

    • să refaceţi programul sursă, să decompilaţi sau să dezasamblaţi produsul software, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod expres de legea în vigoare, în ciuda acestei limitări;

    • să faceţi mai multe copii ale produsului software decât numărul specificat în prezentul contract sau permis de legea în vigoare, în ciuda acestei limitări;

    • să publicaţi produsul software pentru ca alţii să îl poată copia;

    • să îl închiriaţi, să îl daţi în leasing sau să îl împrumutaţi;

    • să transferaţi produsul software sau prezentul contract unei terţe părţi sau

    • să utilizaţi produsul software pentru servicii de găzduire în scop comercial.

  5. COPIE DE REZERVĂ. Puteţi face o copie de rezervă a produsului software. Aveţi dreptul să o utilizaţi numai pentru reinstalarea produsului software.

  6. DOCUMENTAŢIE. Toate persoanele care au acces legal la computerul sau la reţeaua dvs. internă au dreptul să copieze şi să utilizeze documentaţia în scopuri interne, de referinţă.

  7. TRANSFER CĂTRE UN ALT DISPOZITIV. Aveţi dreptul să dezinstalaţi produsul software şi să îl instalaţi pe un alt dispozitiv pentru a-l utiliza. Nu aveţi dreptul să faceţi acest lucru pentru a partaja această licenţă între dispozitive.

  8. RESTRICŢII LA EXPORT.. Produsul software se supune legilor şi reglementărilor de export ale SUA. Trebuie să respectaţi toate legile şi reglementările de export interne şi internaţionale, în vigoare pentru produsul software. Aceste legi includ restricţii privind destinaţiile, utilizatorii finali şi utilizarea finală. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.microsoft.com/exporting.

  9. SERVICII DE ASISTENŢĂ. Deoarece acest produs software este furnizat „ca atare”, este posibil să nu oferim servicii de asistenţă pentru el.

  10. CONTRACTUL ÎN ÎNTREGIME. Prezentul contract şi termenii referitori la componentele suplimentare, actualizările, serviciile prin Internet şi serviciile de asistenţă pe care le utilizaţi reprezintă contractul în întregime pentru produsul software şi pentru serviciile de asistenţă.

  11. LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE.

    1. Statele Unite ale Americii. Dacă aţi achiziţionat produsul software în Statele Unite ale Americii, interpretarea acestui contract este guvernată de legile statului Washington şi se aplică pentru pretenţii privind încălcări ale acestuia, chiar şi în cazuri de conflict între principii juridice. Legile statului în care locuiţi guvernează toate celelalte pretenţii, inclusiv pe cele în baza legilor naţionale privind protecţia consumatorului, concurenţa neloială şi delictele.

    2. În afara Statelor Unite ale Americii. Dacă aţi achiziţionat produsul software în orice altă ţară, sunt valabile legile ţării respective.

  12. EFECT LEGAL. Prezentul contract descrie anumite drepturi legale. Este posibil ca legile ţării dvs. să vă acorde alte drepturi. De asemenea, este posibil să beneficiaţi de drepturi în legătură cu partea de la care aţi achiziţionat produsul software. Prezentul contract nu modifică drepturile acordate de legile ţării dvs., dacă acestea nu permit acest lucru.

  13. NEACORDAREA GARANŢIEI. Produsul software este licenţiat „ca atare”. Vă asumaţi riscul utilizării sale. Microsoft nu acordă garanţii sau condiţii exprese. Este posibil ca legile locale să vă acorde drepturi ale consumatorului suplimentare, pe care prezentul contract nu le poate modifica. În limitele permise de legile locale, Microsoft exclude garanţiile implicite de vandabilitate, de adecvare la un anumit scop şi de neîncălcare a prevederilor legale.

  14. LIMITAREA ŞI EXCLUDEREA COMPENSAŢIILOR ŞI A DESPĂGUBIRILOR. Puteţi obţine de la Microsoft şi de la furnizorii săi despăgubiri numai pentru daune directe, până la valoarea maximă de 5 USD. Nu puteţi obţine despăgubiri pentru alte daune, inclusiv daune incidente, pierderi de profit, daune speciale, indirecte sau subsecvente.

    Această limitare este valabilă pentru

    • orice subiect asociat cu produsul software, servicii, conţinut (inclusiv cod) pe site-uri Internet ale unor terţe părţi sau programe ale unor terţe părţi şi

    • pretenţii privind încălcarea contractului, a garanţiei sau a condiţiilor, răspunderea strictă, neglijenţa sau alte delicte, în limitele permise de legea în vigoare.

      Limitarea este valabilă, de asemenea, chiar dacă Microsoft a ştiut sau ar fi trebuit să ştie despre posibilitatea survenirii acestor daune. Este posibil ca limitarea sau excluderea de mai sus să nu fie valabilă în cazul dvs., deoarece se poate ca ţara dvs. să nu permită excluderea sau limitarea daunelor subsecvente, incidente sau de altă natură.