Vizualizarea detaliilor despre performanțele computerului utilizând Managerul de activități


Fila Performanță din Managerul de activități furnizează detalii complexe despre modul în care computerul utilizează resursele de sistem, cum ar fi memoria cu acces aleator (RAM) și unitatea centrală de prelucrare (CPU).

  1. Deschideți Manager activități făcând clic cu butonul din dreapta pe bara de activități, apoi făcând clic pe Pornire Manager activități.

  2. Faceți clic pe fila Performanță.

Afișare totală

Monitorizarea consumului resurselor de memorie și CPU

Imagine a graficelor de performanță
Grafice de performanță

Fila Performanță include patru grafice. Cele două grafice din partea superioară afișează cantitatea de resurse CPU utilizate atât în prezent, cât și în ultimele câteva minute. (Dacă graficul Istoric utilizare CPU apare scindat, computerul fie dispune de mai multe CPU-uri, fie dispune de un singur CPU dual-core, fie se întâlnesc ambele situații.) Un procentaj mare înseamnă că programele și procesele necesită multe resurse CPU, fapt care poate încetini computerul. Dacă procentajul este blocat la 100% sau în proximitatea acestui nivel, este posibil ca un program să nu răspundă. Pentru mai multe informații, consultați Ieșirea dintr-un program care nu răspunde

Cele două grafice din partea de jos afișează în megaocteți (MO) volumul de memorie RAM (memorie fizică) utilizată, atât în prezent, cât și în ultimele câteva minute. Procentajul de memorie utilizată este afișat în partea de jos a ferestrei Manager de activități. În cazul în care consumul de memorie pare să fie ridicat în mod constant sau scade semnificativ performanța computerului, reduceți numărul de programe deschise în același timp sau instalați mai mult RAM. Pentru mai multe informații, consultați Prevenirea problemelor de memorie insuficientă

Pentru a vizualiza utilizarea de memorie pentru procese individuale pe computer, faceți clic pe fila Procese. Coloana Memorie (Set de lucru privat) este selectată în mod implicit. Set de lucru privat este un subset al setului de lucru, un termen tehnic ce descrie volumul de memorie utilizată de fiecare proces. Setul de lucru privat descrie în mod specific volumul de memorie utilizat de un proces și care nu poate fi partajat cu alte procese.

Dacă sunteți un utilizator avansat, aveți posibilitatea să vizualizați alte valori complexe de memorie în fila Procese. Pentru aceasta, faceți clic pe Vizualizare, pe Selectare coloane, apoi selectați o valoare de memorie:

  • Memorie - Set de lucru. Volumul de memorie dintr-un set de lucru privat plus volumul de memorie utilizat de proces și care poate fi partajat de alte procese.

  • Memorie - Set de lucru de vârf. Volumul maxim de memorie set de lucru utilizat de proces.

  • Memorie - Delta set de lucru. Volumul modificărilor în memoria set de lucru utilizată de proces.

  • Memorie - Dimensiune comitere. Volumul de memorie virtuală rezervat pentru utilizare de către un proces.

  • Memorie - Rezervă paginată. Volumul de memorie virtuală comisă pentru un proces, care poate fi scrisă pe un alt mediu de stocare, cum ar fi hard diskul.

  • Memorie - Rezervă nepaginată. Volumul de memorie virtuală comisă pentru un proces care nu poate fi scris pe un alt mediu de stocare.

Obținerea detaliilor despre cantitatea de memorie în curs de utilizare

Imagine a tabelelor de performanță
Tabele de performanță

Trei tabele complexe de sub grafice afișează diverse detalii despre utilizarea memoriei și a resurselor. Sub Memorie fizică (MO), Total reprezintă volumul de RAM instalat pe computer, afișat în megaocteți (MO). Memorare în cache se referă la volumul de memorie fizică utilizată recent pentru resursele sistemului. Cantitatea disponibilă este volumul de memorie care este disponibil imediat pentru a fi utilizat de procese, drivere sau de sistemul de operare. Cantitatea de memorie Liberă este cea care nu este utilizată în mod curent sau care nu conține informații utile (spre deosebire de fișierele memorate în cache, care conțin informații utile).

Sub Memorie nucleu (MO), Paginată se referă la volumul de memorie virtuală utilizat de partea centrală a Windows, denumită nucleu. Memoria Nepaginată este volumul de memorie RAM utilizată de nucleu.

Tabelul Sistem include cinci câmpuri:

  • Identificatori. Numărul de identificatori de obiect unici utilizați de procese. Această valoare este de interes pentru profesioniștii și programatorii TI.

  • Fire execuție. Numărul de obiecte sau de procese care se execută în procese și programe mai mari. Această valoare este de interes pentru profesioniștii și programatorii TI.

  • Procese. Numărul de procese individuale care se execută pe computer (de asemenea, aveți posibilitatea să vizualizați aceste informații în fila Procese).

  • Durata funcționării. Timpul trecut de la ultima repornire a computerului.

  • Comitere (MO). O descriere a utilizării memoriei virtuale (cunoscut și ca utilizare a fișierului de paginare). Fișierul de paginare reprezintă spațiul de pe hard disk utilizat de Windows în plus față de RAM. Primul număr este volumul de RAM și memorie virtuală utilizate în mod curent, iar al doilea este volumul de RAM și memorie virtuală disponibile pe computer.

Pentru a vizualiza informații complexe despre cantitatea de resurse de memoriei și CPU în curs de utilizare, faceți clic pe butonul Monitor resurse. Monitor resurse afișează rezumate grafice precum cele din Managerul de activități, dar mai detaliate. Sunt incluse și detalii suplimentare despre resurse, cum ar fi gradul de utilizare a discului și a rețelei.

Pentru mai multe informații despre Managerul de activități, consultați Deschiderea Managerului de activități.