Vizualizarea imaginilor ca expunere de diapozitive


Aveți posibilitatea să vizualizați imaginile ca expunere de diapozitive pe ecran complet. Când faceți acest lucru, aveți posibilitatea să alegeți ce imagini doriți să apară în expunerea de diapozitive și, de asemenea, să controlați viteza la care se redă expunerea de diapozitive.

Vizionați acest videoclip pentru a afla cum să vizionați imaginile dvs. ca expunere de diapozitive (0:52)

Pentru a vedea imaginile ca expunere de diapozitive

  1. Deschideți Biblioteca de imagini făcând clic pe butonul StartImagine a butonului Start, apoi pe Imagini.

  2. Faceți clic pe un folder care conține imaginile dvs., apoi faceți clic pe Expunere de diapozitive

    Imaginile vor începe să se redea în ecran complet ca expunere de diapozitive - începând de la prima imagine din folderul selectat.

  3. Pentru a opri redarea expunerii de diapozitive, apăsați Esc sau faceți clic cu butonul din dreapta pe expunerea de diapozitive pe măsură ce se redă, apoi faceți clic pe Ieșire.

Utilizarea controalelor de expunere de diapozitive

Expunerile de diapozitive se execută automat, astfel încât nu este necesar să utilizați mouse-ul sau tastatura pentru a vă deplasa de la o imagine la următoarea. Totuși, dacă doriți să controlați expunerea de diapozitive, este posibil să faceți acest lucru oricând făcând clic cu butonul din dreapta pe expunerea de diapozitive pentru a afișa un meniu cu opțiuni de control, apoi făcând clic pe una sau mai multe opțiuni de expunere de diapozitive. De exemplu, poate că doriți ca imaginile să apară în ordine aleatorie, să vă deplasați înapoi sau înainte, să puneți în pauză expunerea de diapozitive, să modificați viteza expunerii de diapozitive sau să opriți redarea expunerii de diapozitive.



Aveți nevoie de ajutor suplimentar?