Uneori e mai simplu să arătați cuiva ce este pe ecranul dvs. decât să explicați. Windows vă permite să faceți o fotografie a ecranului, pentru a putea salva, imprima sau partaja ceea ce vedeți. Aceasta se numește crearea unui instantaneu de ecran sau a unei capturi de ecran.

Puteți să creați un instantaneu de ecran și să-l salvați automat ca fișier, să creați un instantaneu de ecran fără să-l salvați ca fișier sau să creați un instantaneu de ecran al unei singure ferestre (nu al întregului ecran).

Afișare totală

Pentru a crea un instantaneu de ecran și a-l salva ca fișier

  1. Apăsați tasta siglă Windows Tasta siglă Windows+PrtScn. Sau, dacă utilizați o tabletă, apăsați butonul siglă Windows Windows Buton cu sigla+ butonul de reducere a volumului.

    Ecranul se va întuneca un moment atunci când este copiat și salvat ca fișier în folderul Capturi de ecran (aflat în folderul Imagini).

    Folderul Capturi de ecran
    Folderul Capturi de ecran

Pentru a crea un instantaneu de ecran (fără a-l salva)

  1. Apăsați PrtScn.

    O imagine a ecranului este copiată și o puteți lipi oriunde doriți.

Pentru a crea un instantaneu de ecran al unei singure ferestre

  1. Atingeți sau faceți clic pe fereastra pe care doriți să o captați.

  2. Apăsați Alt+PrtScn.

    O imagine a ferestrei este copiată și o puteți lipi oriunde doriți.

Note

  • Pe unele tastaturi, tasta PrtScn poate apărea ca Print Screen, PrtSc sau o abreviere similară.

  • Unele laptopuri și alte dispozitive nu au o tastă PrtScn sau pot utiliza o altă combinație de taste pentru a crea instantanee de ecran. Consultați manualul livrat împreună cu laptopul sau dispozitivul pentru mai multe informații.

  • Un alt mod de a capta o imagine a unei părți de ecran este să utilizați Instrumentul de decupare Windows. Pentru a afla mai multe, consultați Utilizarea instrumentului de decupare pentru efectuarea unei capturi de ecran.