Majoritatea persoanelor care dețin un tuner de cablu digital au cumpărat un computer pregătit pentru cablu digital, iar majoritatea furnizorilor de cablu care oferă cartele CableCARD, au tehnicieni care instalează și autorizează plăcile. Este posibil să cumpărați și să instalați singuri un tuner de cablu digital, iar anumiți furnizori de cablu chiar vă permit să instalați singuri o cartelă CableCARD în tunerul de cablu digital, apoi să apelați serviciul pentru clienți pentru a-l autoriza. Însă aceasta este o activitate complexă. Dacă nu sunteți familiarizat cu depanarea problemelor de hardware și software, cea mai bună soluție este să vă bazați pe tehnicianul companiei de cablu locale să instaleze și să autorizeze cartela CableCARD.
Procesul instalării tunerului de cablu digital și a cartelei CableCARD depinde de locația dvs., de furnizorul de cablu și de tipul de tuner pe care îl aveți. Site-urile din comunitatea Media Center, cum ar fi Butonul verde, sunt resurse excelente pentru informații despre achiziționarea și instalarea unui tuner de cablu digital pentru utilizarea cu o cartelă CableCARD.
Dacă intenționați să cumpărați un tuner TV digital, dar nu doriți o cartelă CableCARD, o altă opțiune este să achiziționații un tuner TV digital care este configurat pentru tipurile de semnal ATSC și ClearQAM. Există câteva exemple pe piață în prezent, care pot primi semnale TV digitale necriptate în definiție standard și definiție înaltă, fie printr-o antenă (ATSC), fie printr-o mufă TV pentru cablu (ClearQAM), fără să aveți nevoie de un CableCARD. Dezavantajul acestui tip de instalare este că selecția canalelor poate fi limitată, în funcție de furnizorul de cablu sau, dacă utilizați o antenă supraterană, de intensitatea semnalului. Pentru mai multe informații, consultați Ce trebuie știut înainte de a adăuga tunere TV pentru utilizare cu Windows Media Center?