Biblioteci

Vedeți bibliotecile în acțiune.

Bibliotecile - o caracteristică nouă în Windows 7 - facilitează găsirea, organizarea și lucrul cu fișierele răspândite pe PC sau în rețea. O bibliotecă vă adună lucrurile într-un singur loc - indiferent unde sunt stocate de fapt. Rezultatul? Realizați mai multe lucruri.

Să presupunem că doriți să creați un album de familie din instantanee răspândite pe o unitate de hard disk externă, pe computerul soției și pe laptopul dvs. de la serviciu. În trecut, căutarea unor anumite fotografii era o sarcină grea. În Windows 7, creați pur și simplu o bibliotecă, îi dați un nume (să spunem, „Fotografii de familie”), apoi informați Windows care dintre folderele aflate în diversele locuri să fie incluse în noua dvs. bibliotecă. Fotografiile dvs. rămân încă amplasate fizic în cele trei locuri diferite - dar apar acum într-o singură fereastră.

Windows 7 este furnizat împreună cu biblioteci pentru documente, muzică, imagini și fișiere video. Dar aveți posibilitatea să le personalizați sau să vă creați o bibliotecă proprie, prin numai câteva clicuri. Și mai mult decât atât. Aveți totodată posibilitatea să sortați și să organizați rapid bibliotecile - de exemplu, documentele după tip, imaginile după data preluării sau muzica după gen. Și să partajați cu ușurință bibliotecile cu persoanele dintr-o rețea de domiciliu (consultați Grup de domiciliu).